in

Omorât la un JOC DE ȘAH. Închisoare pe viață pentru criminal

Un român a murit înjunghiat în timp ce juca șah. El a fost omorât de italianul Massimo Fishti (FOTO 1), de 35 de ani, care a fost condamnat, vineri, 2 octombrie, la închisoare pe viață.



Potrivit Poliției Metropolitane, pe 25 aprilie, Fishti a plecat din casa sa, unde lăsase doi prieteni ce locuiau împreună cu el, jucând șah. Unul dintre aceștia era românul Ioan Suditu (FOTO 2), de 40 de ani, venit din Italia pentru a munci în Anglia.

La scurt timp, Fishti a revenit în apartament, foarte nervos din cauză că un om al străzii i-a cerut 50 de pence. El a luat un cuțit de bucătărie și a ieșit din nou din apartament.

Când s-a întors, cei doi continuau să joace șah, iar Fishti le-a aruncat tabla și piesele cât acolo. Apoi, dintr-o dată, l-a atacat pe românul Suditu. I-a aplicat în piept o lovitură de cuțit, omorându-l pe loc.

Când a sosit poliția, italianul nu se mai afla în casă. Medicii de pe ambulanță au încercat timp de o oră să îl salveze pe Ioan Suditu, însă în cele din urmă l-au declarat mort.

Fishti a fost prins la un sfert de oră, în apropierea casei.

Detectivul inspector-sef Jamie Piscopo, de la Omucideri, a declarat: “Ceea ce a început ca un joc pașnic, între prieteni, s-a încheiat tragic, un bărbat pierzându-și viața.

Domnul Suditu avea o soție și doi copii, care trăiesc în Italia. Când i-a lăsat acolo a existat întotdeauna speranța că se va întoarce, dar din păcate acest lucru nu se va întâmpla. Sunt mulțumit că juriul l-a găsit pe Fishti vinovat de crimă și sper ca pedeapsa  să aducă alinare familiei domnului Suditu.”

Massimo Fishti a fost condamnat la închisoare pe viață, cu posibilitatea eliberării condiționate după 21 de ani.

Soția lui Ioan Suditu, Iuliana, a declarat cu privire la moartea soțului său:  „Soțul meu a plecat în Anglia pentru a putea lucra într-un loc de muncă decent, pentru a economisi bani, astfel încât să putem mergem și noi acolo și economisea bani pentru a închiria un apartament unde să locuim din  iulie 2015.”

„Nimic pe această lume nu îl va putea înlocui pe soțul meu (…) Aș vrea să aduc mulțumiri din inimă echipei de investigație, instanței și și juriului pentru profesionalismul de care au dat dovadă în aducerea în fața justiției și condamnarea criminalului soțului meu”, a mai spus soția victimei.


Șoferița de tir acuzată că a omorât un motociclist pe M25 a fost arestată

Familia Denisei, fata ucisă de iubitul gelos, are nevoie de ajutor. Se pot dona bani într-un cont din UK

Un român traficant de droguri a omorât un tânăr britanic. A dat cu Bentley-ul peste el și a fugit de la locul faptei

Crimă pasională în East Ham! Și-a omorât cu sălbăticie logodnica. „Nu cred să fi făcut Alin aşa ceva, nu cred, nu cred!”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ex-ministrul de Externe Titus Corlățean, la DNA în dosarul „VOTUL DIN DIASPORA”

Umbla cu o oaie în mașină. Ce le-a spus polițiștilor i-a lăsat cu gura căscată