Coșmarul atentatelor teroriste continuă în Franța. O luare de ostatici a avut loc marți, 26 iulie, într-o biserică din localitatea franceză Saint-Etienne-du-Rouvray, comuna Haute-Normandie, din Nordul Franței, informează mirror.co.uk.
Poliția locală a anunțat că doi bărbați înarmați cu cuțite au intrat în biserica Gambetta, la ora locală 08.45 și au luat cinci ostatici.
Ostaticii sunt preotul, două călugăriţe şi doi credincioşi. O altă călugăriţă a reuşit să fugă şi să anunţe incidentul.
O oră mai târziu, poliția a informat că cei doi atacatori au fost împușcați mortal, potrivit mirror.co.uk. Până la această oră, nu a fost dat publicității nici un comunicat privind situația ostaticilor.