in

Soția l-a anunțat că vrea să divorțeze. A devenit furios, a pus mâna pe cuțit și…

Un român domiciliat în Watford și-a înjunghiat soția de două ori. Totul s-a petrecut în urma anunțului femeii că a intentat divorț. Cuplul sosise de puțin timp în Marea Britanie, iar femeia era supărată că soțul nu muncea, ba mai mult, se apucase de băut.

Dorinel Cojanu, de 30 de ani, este acuzat că a încercat să își omoare soția, pe Daniela Cojanu, de 28 de ani.

Potrivit instanței de judecată de la St Albans Crown Court, în luna iunie a.c., bărbatul i-a împlântat soției un cuțit cu lama de 20 de centimetri. Arma i-a străpuns femeii două coaste, i-a atins un plămân și ficatul. Api, a înjunghiat-o din nou, în umărul stâng.

Procurorul a spus că femeia a avut noroc, întrucât cuțitul nu i-a atins o arteră majoră.

După ce a fost înjunghiată, soția a fugit din casă țipând. Un vecin a chemat o ambulanță, care a transportat-o la Spitalul St. Mary din Paddington.

Daniela Cojanu a depus mărturie zilele acestea. Ea a declarat că, împreună cu soțul și cei trei copii, s-a mutat în casa din Watford anul acesta.

Potrivit Watford Observer, Daniela a spus că lucrurile nu decurgeau bine financiar, iar Dorinel își găsise refugiul în alcool. „Nu mă trata bine, iar indiferent ce probleme erau, era vina mea”, se mai arată în publicația citată.

Cu o zi înainte de a fi înjunghiată, femeia a spus că și-a rugat socrul să cheme poliția acasă la ei.

Imediat, ea s-a dus la Biroul de Consiliere pentru Cetățeni și a cerut ajutor pentru a intenta divorț.

Daniela a mai declarat că i-a menționat soțului său că vrea să divorțeze, în timpul certurilor. El i-ar fi răspuns că daca face aceea va fi ultima sa zi.

În aceeași zi, acesta i-a cerut să părăsească locuința, amenințând-o că serviciile sociale vor veni să îi ia copiii. I-a cerut apoi banii de chirie, știind că femeia nu avea de lucru.

Apoi, potrivit femeii citată de Watford Observer, soțul ar fi controlat-o în geantă, unde a găsit o scrisoare de la Biroul de Consiliere pentru Cetățeni (CAB).

În acel moment lucrurile au degenerat. Bărbatul furios a pus mâna pe un cuțit de bucătărie și a înjunghiat-o.

Sângera abundent, iar când s-a aplecat apăsând pe rană, bărbatul i-a înfipt cuțitul și în spate. La primul interviu luat de polițiști, bărbatul a spus că soția sa și-a cauzat singură rănile și că de fapt ea a vrut să îl înjunghie pe el.


Incredibil! Patru adolescenți români, acuzați că au omorât un om într-o stație de metrou din Londra

A murit la nouă zile după ce a fost înjunghiat

Omorât la un JOC DE ȘAH. Închisoare pe viață pentru criminal

Crimă pasională în East Ham! Și-a omorât cu sălbăticie logodnica. „Nu cred să fi făcut Alin aşa ceva, nu cred, nu cred!”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ambasadorul României în Marea Britanie a fost rechemat

Româncă de 19 ani ucisă într-un accident auto