in

Zece români – „sclavi” la o spălătorie auto din Southampton

Doi frați din Southampton sunt acuzați că au forțat să muncească zece români la o spălătorie auto din localitate. Potrivit Daily Mail, Kreshnik și Avdi Didi, din Hampshire, au ajuns în fața instanței sub acuzația extrem de gravă de ținerea în sclavie sau servitute a unor persoane, cu bună știință.

Cei doi au fost arestați în urma unei operațiuni la care au participat 150 de ofițeri de la Poliția din Hampshire, Agenția Națională pentru Infracționalitate și Ministerul de Interne.



Poliția Hampshire a anunțat că zece persoane din România au fost identificate ca “potențiale victime ale exploatării”, după ce ofițerii au percheziționat o serie spălătorii auto din zona Southampton.

Victimele au fost duse într-un centru special de primire. Cei zece, cu vârste între 19 și 42 de ani, se aflau în situația respectivă de cinci luni. Dave Hardcastle, de la Poliția Hampshire, a declarat că acțiunea a avut ca scop evaluarea unei situații la nivel național a afacerilor cu spălătorii auto, dintre care multe sunt conectate cu crima organizată.

Potrivit oficialului, acolo se desfășoară fapte precum traficul de ființe umane și servitute, dar există și nereguli cu privire la salariul minim pe economie, evaziune fiscală, imigrație și poluare.

„Multe spălătorii auto sunt exploatate în mod legitim, dar cele care nu sunt pot avea un impact semnificativ asupra comunităților noastre”, a declarat Hardcastle.

Dacă mergi să îți speli autoturismul într-unul dintre aceste locuri și ți se pare că prețul pare prea frumos ca să fie adevărat, întreabă-te care ar fi costul real și dacă nu cumva cineva este exploatat?”

Atât acuzații, cât și victimele acestora, vor apărea în fața judecătorilor de la Southampton Crown Court, pe 13 iunie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Europarlamentarii PSD – rezoluţie antiextremism în PE

Sub zodia extremismului. În Parlamentul European se discută deja de reformarea UE