O absolventă a Universității din Hull a fost victima unui abuz rasist comis la unul dintre hotelurile celebrului lanț Holiday Inn. Potrivit Hull Daily Mail, Alecsandra Puflea, în vârstă de 22 de ani, absolventă a facultății de criminologie și medicină-legală, a fost practic aruncată afară de recepționera de la Holiday Inn Express din Ferensway, atunci când aceasta a văzut că fata este din România.
Alecssandra a povestit că și-a făcut rezervarea on-line, iar atunci când a ajuns la recepție i s-a spus cu nonșalanță: „Ne pare rău, dar nu acceptăm români!”
I s-a mai spus că hotelul a introdus o politică de selecție a clienților care ar putea fi angajați în activități ilegale, după ce mai multe prostituate din România au închiriat camere acolo.
Alecsandra a spus că a trăit o experiență șocantă și îngrozitoare: „S-a uitat la ID și mi-a spus că nu pot sta în hotel. Atunci am încercat să îi arăt permisul auto britanic, dar mi-a spus că nu pot sta în hotel pentru că sunt din România.”
Fata a spus că a fost confuză și nu a înțeles de ce se întâmpla așa ceva. „Erau și alți clienți de față și m-am simțit rușinată, nu vream să îmi fie rușine de țara mea”, a spus ea.
Românca a plecat din hotel și s-a dus plângând la poliție. Acolo a povestit ce i s-a întâmplat.
„Nu toate româncele sunt prostituate, nu îi poți trata pe toți la fel din cauza naționalității lor”, a mai declarat ea.
Potrivit Hull Daily Mail, managerul hotelului a refuzat să comenteze cu privire la motivele pentru care româncei i-a fost refuzată cazarea, dar a spus că nu poate fi vorba despre chestiuni rasiale.
Un purtător de cuvânt al Poliției din Humberside a confirmat că s-a primit o plângere din partea Alecsandrei Puflea.
El a spus că incidentul este tratat potrivit legislației cu privire la ura rasială. “Ofițerii au vorbit cu directorul general al hotelului și politica lor va fi revizuită”, a anunțat poliția.
Tomescu, la mitingul anti-rasism din Trafalgar Square: „Farage nu are nicio limită”
Farage, declarații rasiste: Angajatorii trebuie lăsați să aleagă oameni în funcție de cetățenie
Polonezii iau atitudine față de propunerile lui Cameron: Nu acceptăm discriminarea!