in

Povestea lui Daniel Oloier, „vinovat” că este român. „Arătam suspect în haine de muncitor”

Ca mulți români în căutarea unui loc de muncă și dornic să învețe limba engleză, Daniel Oloier a venit în Marea Britanie, din Italia, în August 2013. Începutul, a mărturisit el cu sinceritate, nu a fost deloc ușor. I-a luat câteva luni până să găsească unde să stea permanent, iar munca i-a fost întreruptă de un accident în urma căruia aproape și-a pierdut un deget. Și-a revenit însă, apoi a reușit să obțină Numărul de Asigurări Sociale (National Insurance Number), cardul CSCS pentru a putea lucra în domeniul construcțiilor și o locuință sigură în Nordul Londrei.

De muncă era din plin, spune el. Când la persoane private, când la firme românești, când prin prieteni, când prin „piața” neautorizată din Cricklewood. Atât timp cât  a putut munci lucrurile au decurs cum trebuie.  În ritmul acela, crede Daniel, ar fi putut ca într-un an să se întoarcă în România și să își deschidă mica afacere în turism la care visa de multă vreme.



Însă lucrurile nu au decurs așa cum a sperat el. La sfârșitul lunii martie, pe la ora 09.00, Daniel spune că a fost somat de doi polițiști care, făceau un control de rutină antidrog în Cricklewood. Românul era pe trotuar și asculta muzică. Purta vesta reflectorizantă și bocancii de șantier.

Nu făcea  decât să aștepte autobuzul, spune el. Nu era în stare de ebrietate, nu consuma și nici nu deținea droguri, iar singura lui vină era că „arătam suspect în hainele  modeste de muncitor”.

Nu a făcut decât doi pași către stație, iar până să scoată Cartea de Identitate din buzunar s-a trezit imobilizat, încătușat și înconjurat de o duzină de polițiști. Nu știa pentru ce infracțiune și cu ce drept l-au arestat, însă în ziua aceea a fost aruncat în dubă, dus la secția de poliție și tratat ca un delincvent. Motivul oficial? Pentru ca s-a opus percheziției – o percheziție la care, de altfel, nu s-a descoperit nimic.

Refuzat la angajare pentru că este român

Daniel ne-a declarat că a petrecut ziua și noaptea următoare la secția de poliție, într-o celulă. Nu a avut dreptul să sune pe nimeni și i s-a permis să contacteze Consulatul Român, în mod expres, doar după orele de închidere. I s-au confiscat  bocancii, iar a doua zi de dimineață a fost dus la proces desculț.

În fața judecătorului, Daniel a pledat nevinovat, drept pentru care poliția a mai organizat o sesiune, la Curtea Magistraților.

Acolo a fost nevoit să se reprezinte singur, deși i s-a spus că va avea un avocat din oficiu. Chiar dacă magistrații au avut acces la înregistrarea de pe camera video stradală din timpul arestării lui și, spune el, păreau să înțeleagă situația, verdictul a fost “VINOVAT”.

Uniți împotriva discriminării. Românii și bulgarii și-au strigat nemulțumirile la ușa lui Cameron

Procesul, în sine, ne-a mărturisit, i s-a părut un teatru în care adevărul era prea puțin important. Ce înseamnă asta pentru Daniel? Va trebui să suporte cheltuilelile procesului, precum și alte daune percepute de poliție – factura e încă pe drum. Dacă nu își va putea permite costul, i se vor lua bunurile forțat.

Mai mult chiar, deși nu a comis nicio infracțiune, acum are cazierul pătat. Cum e posibil ca o percheziție nefondată să degenereze în felul acesta? După spusele lui, la proces poliția a susținut ca interpelau imigranții în zona Cricklewood, pentru a-i îndruma către Job Centre Plus. Daniel însă are altă versiune: el crede că erau acolo ca să descurajeze românii care își caută de lucru.

Interacțiunea lor cu imigranții de pe străzi nu își propune să îndrume, ci să intimideze. Pe toată durata arestului, Daniel susține că a fost tratat cu sarcasm și luat peste picior, amintindu-i-se astfel că, în ciuda intențiilor cu care a venit în Marea Britanie, prezența lui aici este concepută ca o problemă.

După ce a terminat procesul în care a fost găsit vinovat că s-a opus unei percheziții, Daniel a plecat să își încerce norocul în Norvegia.

Dora-Olivia Vicol

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Farage are probleme. Imaginea electorală a UKIP este un IMIGRANT european

Şase zimbri din Marea Britanie au fost donați Parcului Natural Vânători din Neamţ