in

Vot electronic sau prin corespondenţă? Audiere publică la Bucureşti: “Vrem să auzim vocea diasporei”



Votul electronic sau votul prin corespondenţă? Care este varianta mai bună? Două ONG-uri importante din România, Academia de Advocacy și Societatea Academică din România, invită românii din diaspora să își exprime în scris opinia, în cadrul audierii publice ,,Votul electronic sau votul prin corespondență?”, prin formularea argumentată a răspunsurilor la următoarele întrebări:

Ce sistem electoral (tradiţional, corespondenţă, electronic, mixt) vi se pare cel mai potrivit pentru electoratul din România prezentă? Argumentaţi.

Care sunt obstacolele pe care le identificaţi pentru sistemul de vot preferat de Dumneavoastră şi cum considerati că ar putea fi depăşite? Argumentaţi.

Ce ar trebui să aibă în vedere Autoritatea Electorală din România, pentru ca să vă puteţi exercita dreptul constituţional de a vota, în condiţii de respect şi demnitate umană?

Așteptăm cu încredere punctele de vedere în scris, pe email până duminică 19 aprilie la adresa [email protected].

Acestea vor fi analizate şi concluzionate în raportul experţilor (Comisia de Experţi a audierii publice – Dacian Cioloș, Alexandru Radu, Emil Hurezeanu, Silviu Rogobete, Corina Dragomirescu) -, care va elabora o sinteză raport ce va fi prezentată public, în jurul datei de 7 mai, în cadrul unei conferinte de presa. 

Iată apelul către diaspora:

ACUM AVEŢI ŞANSA DE A FACE LEGEA! LEGEA VOTULUI!

Formele organizate ale societatii civile din Romania-Academia de Advocacy si Societatea Academica Romana organizează în 21 aprilie 2015 la BUCURESTI, AUDIEREA PUBLICA pe VOTUL ELECTRONIC.

Aceasta audiere reprezinta SANSA fiecarui roman din diaspora de a trimite un punct de vedere scris si/sau inregistrat privitor la tema supusa dezbaterii:

”Votul electronic sau votul prin corespondență?”

DE CE acest demers?

Alegerile prezidențiale, care au avut loc în toamna anului 2014, au evidențiat limitele sistemului tradițional de vot, prin prezența masivă la urne, pentru exprimarea opțiunii de vot a cetățenilor României.

Amploarea nemulțumirilor înregistrate, criticile abundente față de organizarea defectuoasă a scrutinului electoral, demisiile oficialilor politici și efervescența cetățenilor români din diaspora au scos la iveală nevoia introducerii unor modalități alternative de exprimare a votului, care să asigure posibilitatea exercitării dreptului constituțional al românilor de a-și decide aleșii, în condiții de demnitate și respect reciproc, oriunde s-ar afla.

Avem, așadar, șansa, dar și responsabilitatea de a ne implica în procesul participativ de stabilire a unei metode actualizate de exprimare a votului, care să corespundă nevoilor noastre prezente de a ne decide demnitarii publici.

Academia de Advocacy și Societatea Academică din România consideră că declanșarea unui proces real, de largă consultare publică, pentru identificarea metodei de vot pe care o îmbrățișează românii, oriunde s-ar afla, este necesară și oportună acum, înainte ca decizia să fie luată de către Parlamentul României. Punerea acestei teme în discuție utilizează procedura de audiere publică, care asigură exprimarea punctelor de vedere, într-un format riguros și bazat pe argumente.

Modernizarea metodei de vot care să asigure exercitarea acestui drept de către toți românii, presupune un efort concertat al tuturor actorilor implicați, dar mai ales al beneficiarilor acestui proces, adică al nostru, al tuturor. 

Invităm pe toți cetățenii români interesați de tematică, oriunde s-ar afla, în țară sau străinătate, în nume propriu sau al unei instituții/organizații/formațiuni politice, să își exprime în scris opinia, în cadrul audierii publice ,,Votul electronic sau votul prin corespondență?”, prin formularea argumentată a răspunsurilor la întrebările motivației evenimentului (ce poate fi accesată la www.advocacy.rowww.sar.org.rowww.romaniacuranta.ro). 

Radu Nicosevici,

Preşedinte

Academia de Advocacy

www.advocacy.ro


Votul prin corespondenţă. Vezi ce surprize ne pregătesc aleșii (I)

Votul diasporei propunere PNL: “Vot prin corespondență PLUS cel puțin 2.000 de secții de votare în străinătate!”

FADERE: Politicienii nu și-au îndeplinit promisiunile făcute diasporei la alegeri

Iohannis în Parlamentul României: «Este datoria mea să mă asigur că dreptul fundamental la vot al tuturor românilor este respectat»

Campania „Lăsați-ne să votăm!” Cetățenii europeni rezidenți în Marea Britanie cer DREPT DE VOT

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Scurtă istorie a cannabisului. Insomnii, dureri de cap, tulburări gastrice, tratate cu „iarbă”

O mamă de „diasporeană” s-a supărat pe Iohannis: „copila mea nu se mulțumește cu zâmbetul fals”