Nick Radu spune despre el că este un om muncitor și ambițios: „De la vârsta de 19-20 ani, m-am învârtit în cercuri politice înalte și de atunci am atras atenția asupra mea”. După cinci ani în care a fost profesor în România, a ales să plece, în 2010, către Marea Britanie. Din 2014 este directorul unei companii educaționale ce funcționează pe lângă Parlamentul britanic. Compania pentru care lucrează se ocupă de gipsy roma travellers și de est-europeni, oferind consultanță directorilor și profesorilor.
Pe lângă munca pe care o desfășoară la compania respectivă, Nick a dorit să facă ceva pentru mahalaua, cum îi spune el, în care a copilărit.
„M-am născut într-o familie săracă. Tata era gunoier și alcoolic. Mama nu lucra, avea grijă de noi, care eram patru frați. După ce ne-am mărit, a lucrat femeie de serviciu. Am crescut cu multe nevoi. Nu aveam bani nici de lemne. Din ce să plătești întreținere la bloc? Nimeni nu ne dădea nimic”. Își aduce aminte Nick Radu de copilăria sa dintr-un cartier mărginaș al Caracalului.
Dorea ca cei mai săraci oameni din Caracal să primească ceva de pe urma experienței sale. Astfel a ajuns să strângă 150.000 de lire sterline, bani care au fost investiți în repararea blocurilor din cartierul Carpați din Caracal.
„Totul a pornit în 2013, de la Coca Cola, Atlanta, Georgia”, povestește Nick Radu. „Compania se gândea la globalizarea fotbalului și dorea să se folosească de comunități sărace în contextul Campionatului Mondial din Brazilia.
S-au gândit la Palestina, pentru războiul de acolo, la jungla din Amazon și la Japonia, la comunitățile afectate de tsunami. După aceea s-au gândit și la romi. Săraci, dar mari iubitori de fotbal, la fel ca toți ceilalți. Așa că au angajat o firmă din UK, iar de acolo a început istoria. Firma a contactat BBC, iar un prieten de al meu m-a recomandat ca persoană de contact”.
Prima dată, spune Nick, s-au avut în vedere comunitățile de romi din Marea Britanie. „Americanii nu au fost însă mulțumiți. Doreau fotbalul dus al extrem, ca o formă de religie. Copii amărâți care să nu dorească altceva decât să joace fotbal.”
Atunci l-au contactat pe el și l-au angajat să îi ajute să găsească niște comunități de romi din Balcani. Din Serbia, Albania, Bulgaria, Macedonia, Rusia, România, acolo unde ei credeau că e sărăcie. Imediat, Nick s-a gândit la România: „Le-am spus că eu cunosc deja o locație. Aici a intervenit și patriotismul. Nimic nu se compară cu locurile copilăriei, cu mahalaua unde ai crescut, unde ai jucat fotbal desculț. Unde foloseam o cutie de bere sau o conservă pe post de minge.”
I-a dus pe cei de la Coca-Cola în diferite comunități din România: Vâlcea, Craiova, Corabia. Apoi, i-a dus în locul copilăriei sale, în cartierul Carpați din Caracal. Americanii au rămas uimiți de ceea ce puteau face copiii de acolo cu mingea: „Nu mi-am dat seama la început, dar a contat foarte mult nebunia noastră, modul în care iubeam fotbalul. Cartierul meu se numea Carpați, noi eram bruneței, iar echipa se numea Brazilia Carpați. Ce coincidență! NU a fost nimic regizat”, își aduce aminte Nick de reîntoarcerea în locurile sale natale.
Atunci le-a spus americanilor că vrea să facă ceva pentru orașul din care a plecat. Și le-a mai spus să nu se gândească să le dea copiilor niște cârnați și o cutie de Coca-Cola, pentru că oamenii nu doreau să fie folosiți. „Adică noi să plecăm și ei să rămână în sărăcie”, explică el. Și le-a spus că dorește să renoveze blocurile în care crescuse. Astfel, a negociat suma de 10.000 de dolari, primii bani donați pentru comunitatea din „Carpați”.
Atunci, Nick a hotărât să se întoarcă în Marea Britanie și să încerce să mai strângă niște bani. Astfel a adunat încă 4.000 de lire sterline. „Am cerut ajutorul comunității românești. Oamenii au fost deschiși, dar au spus că nu pot să mă ajute, că nu îmi pot da niciun bănuț.” Așa că a pornit la drum cu banii pe care îi avea: 10.000 de dolari și 4.000 de lire. S-a întors în România și, în două zile spune că a reușit să strângă 163.000 de dolari.
„M-au ajutat cei de la Habitat for Humanity. Ei au fost cei care au făcut „funding”, apoi au venit lângă noi irlandezi, elvețieni. Ambasada Elveției ne-a dat o sumă de bani. Eu i-am strâns, i-am adus pe toți la aceeași masă.” Au fost și piedici: „Toată lumea se gândea că îmi iese mie ceva. Autoritățile din România se gândeau că cine știe câți bani am eu, însă, personal, am dat din buzunar 1.180 de lire sterline, pentru că eu făceam acte de caritate cu mult timp înainte să plec în Anglia.”
Banii au intrat în proiectul reabilitării mahalalei Carpați, din Caracal. Au fost reparate acoperișurile blocurilor, lucrare ce a ajuns la 150.000 de lire sterline.
Nick a continuat să facă acte caritabile. În 2013, de Crăciun, a oferit din banii săi o masă pentru 500 de familii. Apoi, de unul singur, a strâns jucării în Marea Britanie și a trimis 40 de saci copiilor săraci. Le-a strâns în școlile cu care lucrează. Toți copiii din mahala, indiferent de etnie, au primit jucării, fără să știe cine le-a oferit. „Nu este o diferență între oameni atât timp cât există suflet. Acolo, în mahala, nu trăiesc numai țigani. Jucăriile nu au fost doar pentru țigani, că nu numai ei sunt amărâți”, spune Nick.
Anul acesta, el speră să poată strânge din nou jucării, pe care să le doneze Spitalului de Pediatrie din Caracal și să ajute cumva la renovarea instituției.
„Eu cât am fost mic nu am avut parte de Crăciun, nu am avut pom de Crăciun decât o singură dată în copilăria mea. De aceea, tot ceea ce fac, fac din suflet”, a spus Nick Radu.
Mircea Maer
Vă mai recomandăm:
Asistență gratuită pentru românii din Londra, prin intermediul Eastern European Advice Centre
Iris Radulian – pasiune pentru caritate
