Foto: facebook George Bețianu
Sportivul Avram Iancu, în vârstă de 38 ani, din Petroșani, a încercat, pentru a doua oară, să treacă înot Canalul Mânecii. Prima lui încercare de a trece înot canalul a avut loc pe 7 august 2014.
Startul s-a făcut la Dover, la 7.39 am. Deși marea era liniștită și temperatura apei, la start, era în jur de 17.5°C, pe la jumătatea traseului curenții i-au dat puțină bătaie de cap înotătorului. Cu toate acestea, cursa a continuat.
Foto: facebook George Bețianu
Potrivit relatărilor de pe facebook ale domnului George Bețianu (cel mai mare susținător al sportivului), Avram Iancu a trecut prin momente critice datorate apei reci și unui blocaj muscular. Cu 10 km înainte de țărmul francez situația sportivului părea că s-a îmbunătățit dar, din păcate, la 12 ore de la start și foarte aproape de finish, Avram Iancu a fost nevoit să renunțe. Deși nu a putut să își îndeplinească visul, trebuie menționat că sportivul a luptat până la ultima picătură de energie și până la limita hipotermiei.
Foto: Facebook Avram Iancu
Pe 30 iunie 2015 Andrei Roșu a devenit primul român din istorie care a reuțit să străbată înot Canalul Mânecii, chiar de ziua lui. Mai mult chiar, Andrei a alergat 140 km între Londra și Dover, a trecut înot Canalul Mânecii, după care a mers pe bicicletă 540 km până în București.
Persoane precum Avram Iancu și Andrei Roșu ne fac să ne simțim mândri că suntem români, iar ambiția, perseverența și determinarea lor sunt lucruri de admirat și apreciat.
Redacția Ziarul Romanesc Weekly