in

Boris Johnson este decis să trimită românii acasă: „Dreptul vostru de a trăi și munci aici se va termina”

Fostul primar al Londrei, Boris Johnson, a anunțat că cetățenii Uniunii Europene nu vor mai avea automat dreptul de a locui și de a munci în Marea Britanie, odată ce țara va părăsi uniunea.

Johnson și Michael Gove, cei care conduc campania pentru ieșirea din UE la referendumul din 23 iunie, au dat publicității planul lor de după Brexit. Acesta prevede un sistem australian al imigrației, pe puncte. Astfel, pentru a putea locui și munci în Regatul Unit va trebui să întrunești mai multe condiții ce vor fi punctate, iar în funcție de scorul obținut vei fi sau nu acceptat.

Potrivit sistemului australian, punctajul se acordă în funcție de meseria prestată, vârstă, cunoștințele de limba engleză, experiență și educație. Acest sistem ce se dorește implementat și în Marea Britanie va fi introdus după următoare alegeri generale, dacă țara va ieși din Uniunea Europeană.

Iată declarația lui Boris Johnson:

„Dreptul automat al tuturor cetățenilor UE să vină să trăiască și să lucreze în Marea Britanie se va termina, după cum se va termina și controlul UE asupra aspectelor vitale ale sistemului nostru de securitate socială.”



Cetățenii UE vor fi supuși legislației elaborate de aleșii noștri de la Westminster, nu la Bruxelles. Am putea crea astfel egalitate între cetățenii altor țări și cei ai UE, inclusiv ai celor din țările Commonwealth.”

„Cei care caută să intre în țară pentru muncă sau pentru studii ar trebui să fie admiși pe baza competențelor lor, fără discriminare pe motiv de cetățenie. Pentru a obține dreptul la muncă, imigranții economici vor trebui să fie pregătiți pentru slujba respectivă.”

 

“Pentru locuri de muncă relevante, vom fi în măsură să ne asigurăm că toți cei care vin  au capacitatea de a vorbi bine limba engleză. Un astfel de sistem poate fi mult mai puțin birocratic și mult mai simplu decât sistemul existent pentru cetățenii din afara UE.

Ultimele sondaje: Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană!

„Marea Britanie este cea mai coruptă ţară din lume”

Iată cât de mult urăsc englezii Uniunea Europeană! 23 iunie, declarată Ziua …

Românul care conduce Canary Wharf, împotriva Brexit: „Centrul financiar londonez s-a dezvoltat datorită UE”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Condamnați pentru agresarea unei bătrâne de 90 de ani. Românii spun că nu au făcut așa ceva

Sfatul psihologului Silvia Gerea: Cum recunoști tulburările de personalitate (partea I)