Fostul primar al Londrei și unul dintre conducătorii campaniei pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, a anunțat că nu va candida pentru șefia Partidului Conservator, post ce i-ar aduce și funcția de prim ministru după demisia lui David Cameron.
Decizia sa o aduce pe Theresa May, ministru de Interne, în poziția de principal favorit al cursei pentru șefia guvernului care va scoate țara din UE.
Johnson, contestat vehement de partizanii rămânerii țării în UE, a declarat că noul premier trebuie să unească partidul și să se asigure că Marea Britanie va fi o putere mondială.
„După discuțiile cu colegii mei și având în vedere circumstanțele din parlament, am ajuns la concluzia că acea persoană nu pot fi eu“, a spus fostul primar.
Alte propuneri sunt: Graham Brady, Michael Gove, Stephen Crabb, Liam Fox și Andrea Leadsom.