in

Ciorbea spune că analizează ce s-a întâmplat cu votul din diaspora: «Trimiteți sesizări la Avocatul Poporului»

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, analizează informaţiile publice care au apărut în legătură cu faptul că românii din diaspora nu au putut vota duminică la europarlamentare şi la referendum, deşi instituţia nu a fost sesizată până acum nici de partide, nici de ONG-uri, scrie ziare.com.

Am cerut colegilor încă de duminică să adunăm toate materialele pe tema asta şi analizam azi, pentru că nu am primit sesizări oficiale de la partide sau organizaţii implicate în desfăşurarea alegerilor. Analizăm azi şi vom lua o hotărâre cât mai curând”, a declarat Victor Ciorbea, contactat de Ziare.com.

Întrebat dacă încurajează românii din diaspora care nu au putut vota să depună astfel de sesizări la instituţia pe care o conduce, Victor Ciorbea a răspuns: “Dacă trimit, nu e rău”.

“În orice caz, noi am luat act din presă, din ceea ce am văzut cât de cât la televizor, şi încercăm să ne facem o imagine”, a mai spus Avocatul Poporului.

Aproape 1.000 de plângeri fuseseră depuse până duminică la amiază pe site-ul Votcorect.ro, pus la dispoziţie alegătorilor de Expert Forum.

“Mii de oameni care au stat toată ziua la vot şi nu au reuşit să intre în secţii. 10 alegători pe oră. Iar acum, pe seara, deşi preşedinţii secţiilor de votare i-ar mai fi lăsat să voteze în unele oraşe din străinătate, nu au mai putut, pentru că SIMPV-ul s-a oprit, iar mai multe instituţii au plimbat responsabilitatea între ele. Biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate a dispărut pur şi simplu. Ruşinos!”, a scris pe Facebook Septimius Parvu, coordonatorul de proiect.

Potrivit legii, Instituţia Avocatul Poporului este autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică şi are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice.

Instituţia Avocatul Poporului îşi exercita atribuţiile, din oficiu sau la cererea persoanelor fizice, societăţilor comerciale, asociaţiilor sau altor persoane juridice.

Dreptul la vot este unul dintre drepturile fundamentale ale omului, fiind prevăzut inclusiv în Tratatul de aderare al României la UE.

Rezultatele votului din Marea Britanie. PSD, sub 1%

VIDEO – Româncă, umilită la secția de votare din Portsmouth. Nu a apucat să voteze după 9 ore de stat la coadă

VIDEO – Românii care doreau să voteze în Harrow, bruscați de poliția britanică. Ciocniri cu forțele de ordine la Marsilia, Hamburg, Berlin

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Rezultatele votului din Marea Britanie. PSD, sub 1%

Alegeri europarlamentare: Ultimele rezultate de la BEC după centralizarea a 96% din voturi