Prima întâlnire oficială dintre ministrul diasporei, Angel Tîlvăr și deputații din Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării ”au fost de bun augur”, a declarat într-un comunicat deputatul PNL Mircea Dolha. Este pentru prima dată când există un consens între reprezentanții ministerului și cei ai Comisiei. În perioada fostului ministru Bogdan Stanoevici existau mereu reacții dure, în special ale deputatului PNL Mircea Dolha.
De această dată însă a existat, conform comunicatelor emise de DRP și Biroul PNL, consens asupra rezolvării în comun a unor chestiuni importante pentru românii din Diaspora. În sfârșit, se percepe o voință politică comună pentru crearea unui minister cu puteri depline precum și a urgentării procedurilor pentru organizarea primului Congres al românilor de pretutindeni.
În cadrul ședinței de ieri a Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării,deputații PNL Maria Grecea și Mircea Dolha i-au adresat ministrului delegat Angel Tîlvăr mai multe întrebări referitoare la activitatea Guvernului României privind sprijinul acordat conaționalilor din străinătate.
”Discuțiile cu domnul ministru delegat pentru românii de pretutindeni au fost de bun augur. În calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, apreciez deschiderea domniei sale pentru un dialog cu Parlamentul României. Am profitat de această ocazie pentru pune în discuție o problemă importantă, aceea areprezentării corespunzătoare a Diasporei.
Guvernul României trebuie să înceapă de urgență procedurile de înființare a unui minister cu puteri depline, care să reprezinte comunitatea de circa 10 milioane de români care trăiesc în afara granițelor țării, în Republica Moldova, în Valea Timocului, în UE, în SUA și în alte colțuri ale lumii.
Acești cetățeni ai României se confruntă cu probleme complexe, cum ar fi unele litigii sau chestiuni legate de piața muncii, probleme a căror soluționare depășește atribuțiile restrânse ale unui ministru delegat”, declară vicepreședintele Comisiei.
Alte solicitări adresate de către domnul deputat Dolha ministrului delegat Angel Tîlvăr au vizat urgentarea procedurilor de organizare a primului Congres pentru românii de pretutindeni, precum și cheltuirea eficientă a resurselor de care dispune Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, respectiv pentru derularea programelor care să aibă cu adevărat un impact în viața românilor din afara țării.
La rândul său, doamna deputat Maria Grecea a dorit să afle de la ministrul delegat pentru românii de pretutindeni ce măsuri fiscale speciale are în vedere pentru a sprijini cetățenii din Diaspora să se întoarcă acasă.
”I-am solicitat domnului Tîlvăr să ne spună ce măsuri fiscale are în vedere pentru a-i încuraja românii din Diaspora să revină în țară și să își întemeieze o afacere. Sunt de părere că Guvernul trebuie să facă un efort pentru acești cetățeni ai săi, eu inițiind un proiect de lege privind acordarea de facilități fiscale pentru stimularea înființării microîntreprinderilor de către cetățenii români cu rezidență într-o țară străină, care își restabilesc rezidența pe teritoriul României.
Proiectul meu legislativ a primit aviz negativ din partea Guvernului însă, ulterior, s-a introdus o măsură generală de sprijin pentru start-up-uri. Totuși, lipsesc încă facilități fiscale care să se adreseze special cetățenilor din Diaspora, iar domnul ministru nu a reușit să îmi dea un răspuns concret referitor la ce va face în acest sens”, a declarat doamna deputat Maria Grecea.
Andi Rădiu