Parlamentarul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) a declarat luni, la Deva, că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va afecta interesele a circa 300.000 de români care muncesc în această țară, dar și exporturile directe ale țării noastre, cifrate anul trecut la aproximativ 2,3 miliarde de euro.
Potrivit acestuia, citat de Agerpres, în Regatul Unit sunt înregistrați oficial 150.000 de români, dar cifrele neoficiale aduc numărul acestora spre mai mult de 300.000 de persoane. Din veniturile pe care le obțin, aceștia trimit în țară, anual, circa 500 de milioane de euro, a apreciat deputatul european.
„În primul rând, avem în acest moment în jur de 150.000 de români care lucrează legal, cu permis de muncă în Marea Britanie. Cifrele neoficiale se situează undeva între 300.000 și 400.000 de persoane. Drepturile de cetățean european ale acestor persoane trebuie respectate în oricare dintre alternative. Apoi, Marea Britanie este un partener economic important al României, pe locul 5 în ceea ce privește destinația exporturilor: peste 2-2,3 miliarde de euro. Sigur, în eventualitatea unei ieșiri a Marii Britanii (din UE, n.r.) trebuie găsite noi mecanisme și noi reguli conform cărora să se deruleze aceste relații comerciale”, a explicat Winkler.
„Un Brexit este un proces foarte complicat din punct de vedere juridic, care va implica energii foarte multe la Bruxelles, care nu vor putea fi folosite pentru altceva, va implica fiecare stat membru (…) și ar putea fi chiar un pas spre sfârșitul Uniunii Europene — așa cum există ea și funcționează astăzi — către nașterea unei Europe cu două viteze, în care unii, în Vest, să fie mai integrați, și alții, în Est, printre care și noi, să fim mai puțin integrați în UE. Deci, sunt evoluții care sunt împotriva intereselor României’, a mai spus eurodeputatul UDMR.
În 23 iunie, cetățenii Marii Britanii vor vota, prin referendum, rămânerea sau ieșirea din Uniunea Europeană, scrie Agerpres.