in

Europarlamentarii PSD: Iohannis să prezinte un plan pentru românii din Marea Britanie

Delegaţia eurodeputaţilor PSD speră ca la consultările de la Cotroceni pe tema Brexit, preşedintele Klaus Iohannis să prezinte un plan privind gestionarea situaţiei românilor din Marea Britanie. Social-democraţii din PE susţin că preşedintele Iohannis a avut posibilitatea, la Consiliul European, să vadă exact poziţionările celorlalţi membri ai UE, dar şi a liderilor de instituţii europene, pentru a formula o poziţie. 

”Preşedintele României şi Guvernul vor trebui să aibă în lunile următoare, ca punct central pe agendă, situaţia românilor din Marea Britanie. La Londra va avea loc în perioada următoare o schimbare de premier, caz în care, indiferent de buna-credinţă care poate sta la baza lor, asigurările domnului David Cameron nu sunt suficiente şi nici nu pot ţine locul unei negocieri detaliate şi cuprinzătoare.

Tocmai de aceea, preşedintele Iohannis şi Guvernul trebuie să vină cu un set clar de propuneri de acţiune“, se arată într-un comunicat al delegaţiei europarlamentarilor PSD.

„Domnul Iohannis a participat în această săptămână la Consiliul European, ocazie cu care a putut vedea clar poziţiile altor state membre ale UE, dar şi pe cele ale liderilor de instituţii europene. România este solidară cu restul ţărilor din Uniune, dar acest lucru nu poate echivala cu a lăsa ca soarta românilor din Marea Britanie să fie apărată doar de alţii. Statul român are obligaţia de a-şi proteja cetăţenii, indiferent unde se află aceştia”, arată deputaţii social-democraţi români din Parlamentul European.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat la finalul Consiliului European, că va chema din nou liderii partidelor, pe premierul Dacian Cioloş şi pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la consultări la Palatul Cotroceni pe tema ieşirii Marii Britanii din UE, după reuniunea liderilor europeni.

„Trebuie să redefinim proiectul european, trebuie să îl facem mai bun, mai uşor de înţeles, mai performant. Aceleaşi lucruri sunt valabile şi pentru România”, a continuat Klaus Iohannis. Preşedintele a spus că în România au existat consens şi voinţă politică pentru integrarea europeană, dar nu a existat un proiect post-aderare. „Acum e momentul să recuperăm, e momentul elaborării unui nou proiect de ţară. Pot să îi asigur pe români că această criză are oportunităţi pentru România”, a declarat Iohannis.

 

Sursa: Adevărul

Marea Britanie vrea să reducă impozitul pe profit. Osborne: „Economia britanică se îndreaptă spre recesiune”

Dan Mihalache, Ambasadorul României la Londra: „Sunt foarte mulți care cred că referendumul poate să fie reversibil”

Amnesty International despre atacurile rasiste din Marea Britanie: S-A DEPĂŞIT LIMITA!

București. Se cere formarea unui grup instituțional pentru Brexit

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un culturist din Iran este hotărât să lupte împotriva ISIS. Vezi cum arată Hercule persan!

Studiu: Ce profesii pot provoca depresii şi gânduri legate de sinucidere