Fiul uneia dintre victimele care au decedat de curând din cauza coronavirusului a primit doar 15 minute să-și ia la revedere de la părintele său, scrie The Sun.
Pacientul, în vârstă de 88 de ani, a murit, vineri seară, la spitalul din North Manchester, după ce a fost găsit marți prăbușit la domiciliul său.
Fusese la o petrecere cu oameni care se întorseseră din Italia de la schi.
Inițial, bărbatului i s-a spus că are o infecție, fiind testat negativ pentru Covid-19, dar mai târziu a fost declarat pozitiv după ce a fost testat din nou.
Următoarea mișcare a guvernului Johnson împotriva coronavirusului: Campanie de informare cu spoturi publicitare
Coronavirus. Marea Britanie pregătește izolarea persoanelor de peste 70 de ani
Fiul său, în vârstă de 54 de ani, a spus că trebuie să poarte echipament de protecție, inclusiv mănuși și o mască, pentru a-l vizita.
Restul timpului, familia a stat într-o cameră a rudelor și a ținut legătura printr-o linie telefonică dedicată.
Fiul a spus: „Când ești testat cu coronavirus, nu poți fi tratat ca un pacient normal la spital. Nu poți merge la scanări, nu poți părăsi camera, nu poți face teste de sânge.”
„Pentru a-mi lua rămas bun de la tata, a trebuit să port echipament profesional de protecție, două perechi de mănuși, o mască de față. Lacrimile îmi curgeau. Spitalul nu lasă pe nimeni să stea mai mult de 15 minute. A durat mai mult să îndepărtez echipamentul de protecție decât să fiu alături de tata. Sună groaznic, dar să-l văd a fost cel mai înspăimântător lucru pe care l-am făcut vreodată”, a spus bărbatul.