in

Foreign Office: Invazia românilor, puțin probabilă

Temerile că o avalanșă de români și bulgari va exercita o presiune majoră asupra serviciilor publice, după ce restricțiile privind dreptul lor de muncă în Marea Britanie vor fi ridicate, sunt respinse de un raport comandat de Foreign Office, dat publicității pe 5 aprilie, scrie The Independent.



Mai degrabă românii se vor îndrepta spre Spania, Italia sau Germania, adaugă publicația amintită.

Analiza, realizată de Institutul Național de Cercetare Economică și Socială (NIESR), pune la îndoială avertismentele lansate de Partidul Independenței din Marea Britanie (UKIP) și unii parlamentari conservatori, că sute și mii de cetățeni ai Bulgariei și României vor porni cât de curând la drum spre Marea Britanie. Studiul a fost publicat după ce premierul David Cameron a anunțat o serie de modificări pentru a-i împiedica pe imigranți – inclusiv pe cei nou veniți din România și Bulgaria – să abuzeze de asistența medicală gratuită ori să primească peste rând locuințe sociale.

NIESR a ajuns la concluzia că migrația din cele două țări este “puțin probabil să aibă un impact semnificativ”. În analiza citată se menționează că “imigranții economici, în special, sunt în general tineri și sănătoși, astfel că nu vor avea de ce să apeleze în număr mare la serviciile medicale”.

În raport se mai subliniază că numeroase studii au arătat că persoane din țări est-europene, cum ar fi Polonia, “au pretins mai puține beneficii decât alte grupuri de imigranți”. Documentul amintește, totuși, că familiile noilor imigranți vor putea exercita o anumită presiune asupra locurilor în școlile primare. Se subliniază în același timp că numeroase dovezi sugerează că prezența copiilor de imigranți nu a afectat performanțele școlilor britanice.

“O părere larg răspândită în rândul opiniei publice stăruie asupra faptului că imigranții reprezintă o sarcină disproporționată pentru piața locuințelor sociale, deși nicio dovadă până în prezent nu susține această afirmație”, se mai arată în raport. Studiul refuză să estimeze câți români și bulgari vor veni în Marea Britanie după relaxarea condițiilor în ianuarie, avertizând că orice previziuni sunt “eronate și înșelătoare”.

“Dovezile disponibile sugerează că Marea Britanie nu este o destinație preferată pentru bulgarii și românii care consideră emigrarea ca o viitoare opțiune”, se mai arată în analiză. UKIP a avertizat că între 350.000 și 400.000 de români și bulgari vor sosi în Marea Britanie după 1 ianuarie 2014, iar un parlamentar conservator s-a referit la 270.000 de nou veniți.

Potrivit datelor oficiale publicate de guvernul de la Londra, în prezent se află în Marea Britanie 26.000 de bulgari și 80.000 de români. Cei mai mulți sunt slab calificați, angajați în construcții, alimentație, catering ori ca îngrijitori sau pentru servicii de curățenie. Ministrul pentru Europa, David Lidington, s-a referit la studiul amintit ca fiind o “contribuție binevenită la dezbaterile privind imigrația”.

El a spus că analiza ar putea “ajuta să contureze activitatea guvernului actual de a pune bazele unui sistem de imigrație care să acționeze în interesul național. Raportul sugerează o serie de motive pentru care nu ar trebui să ne panicăm în legătură cu valul de imigranți”, a accentuat ministrul britanic.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

“Romii vin la ajutoare in UK”, Ponta acuzat de discriminare

Casele, mai ieftine de la an la an