Manuela Toia, o româncă din Marea Britanie, a lansat o scrisoare deschisă în care amenință statul român că va renunța la cetățenie în cazul în care Parlamentul României nu va vota legea Diaconu prin care să se revină oficial la titulatura „țigani” în loc de „romi”.
Scrisoarea a fost postată pe pagina de Facebook a deputatului Bogdan Diaconu, autorul proiectului de lege și președinte al formațiunii politice extremiste Partidul România Unită (PRU).
Iată câteva pasaje din scrisoarea Manuelei Toia:
“D-lor Parlamentari,
Ați lucrat constat și continuați să lucrați împotriva poporului român. A fi un echilibru intre majoritate și etniile care locuiesc pe teritoriul unei țări, este un act democratic, dar atunci când majoritatea, națiunea care a format poporul de la originile ei, își pierde drepturile și nu mai are nici un cuvânt de spus împotriva legilor nedrepte și ia naștere o discriminare pozitivă, nu mai este democrație.
Trăim într-o țară supusă, îngenunchiata la porțile UE, și nici cel mai simplu roman nativ nu este atât de orb încât să nu vadă că România se vrea a fi țara țiganilor, iar alte părți ale țării vor intra în autonomia altor popoare decât cea a statului de drept, și vor conduce în curând, la pierderea lor, cu siguranță.
Pe fondul confuziei dintre români și țigani s-a declanșat cea mai mare campanie anti-românească în Europa, din toată istoria țării noastre, pentru că acum se consideră că toți românii sunt țigani, lucru recunoscut chiar și de unii din etnia țigăneasca, toate aspectele negative cauzate de țiganii cetățeni romani și țiganii din alte țări sunt puse în spatele românilor pe aspectul acestei confuzii (voite sau nu) care este “ucigător” de asemănătoare “rom”-“român”.
Confuzia creată între români și etnia țigăneasca din țară și toți ceilalți țigani ai Europei, este ca un act de distrugere a identității și valorilor poporului român.
(…)
Mă tem că dacă acest proiect de lege nu va trece de Parlament, consider că statul nu are nevoie de oameni ca mine pentru a clădi o societate sănătoasă și că România a devenit țara etniei țigănești în mai mare măsura decât este a mea, ca român nativ din stră-stră-bunici, așa încât singurul lucru care îmi va rămâne de făcut este să renunț definitiv la cetățenia de român, atât eu cât și familia mea, lucru făcut probabil deja de unii români, însa cu siguranță vor fi din ce în ce mai multi, dacă acest proiect de lege nu va încerca să aducă lumină și dreptate pentru românii nativi, cei care sunt majoritari în țară și care au înfăptuit aceasta țară România.
Actul meu, de renuntare la cetățenie va fi un act de protest, față de deciziile statului român și a legislațiilor nedemocratice făcute de UE, dar și de protejare, asigurare a unui viitor familiei mele pentru a putea a fi răsplătită de societățile din afara granițelor prin prisma actelor familiei mele, și nu să ni se pună în spate vini de care nu suntem vinovați, date doar de asemănarea numelui “rom”rrom”romă” cu român.
Potrivit paginii sale de Facebook, Manuela Toia locuiește în Manchester. Pagina sa conține multe mesaje în același ton cu scrisoarea compusă chiar de ea.
Sursa foto: facebook.com/ManyM2103
Șapte moduri de a te face de râs în România: „Să confunzi românii cu țiganii”
„Prințul Țiganilor” din România, vedetă în Daily Mail: „are un apetit sănătos pentru femei frumoase”