O româncă supărată că a pierdut un proces în Marea Britanie a dat în judecată, la Tribunalul Bucureşti, zeci de lideri ai lumii şi instituţii private şi de stat. FBI, ministere din Londra, prinţi, ducese, şefi de stat şi de guverne vor primi în cutia poştală citaţii la un proces greu de imaginat, scrie Adevărul. Cele mai celebre nume din politica mondială s-ar putea înghesui în boxa pârâţilor de la Tribunalul Bucureşti, după ce o româncă a deschis un proces pentru despăgubiri în litigii de muncă. Dosarul a fost înregistrat pe 10 martie, iar lista celor reclamaţi cuprinde nu mai puţin de 104 personalităţi, instituţii de stat şi private din SUA şi Marea Britanie.
Astfel, preşedintele SUA, Barack Obama, soţia acestuia, Michelle, John Kerry, au fost chemaţi în judecată alături de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Prinţul Charles şi ducesa Camilla, prinţii Harry şi fratele său William. Nu a scăpat de proces nici cancelarul german Angela Merkel, dar nici politicienii români Ion Iliescu, Victor Ponta, Crin Antonescu sau Valeriu Zgonea.
Reclamanta este bucureşteanca Mihaela Popa, care a chemat în judecată şi compania la care a lucrat pe post de contabil, PricewaterhouseCoopers. Magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au înregistrat reclamaţia ca pe oricare alta, însă nu au fixat un termen de judecată.
Preşedinta Tribunalului, judecătoarea Laura Andrei, care este şi purtătoarea de cuvânt a instituţiei, s-a arătat deranjată când a fost întrebată dacă va trimite citaţii către personalităţile lumii chemate în judecată.
„Dosarul este în procedura de regularizare. În rest, nu pot da consultaţii avocaţiale“, a declarat, pe un ton iritat, Laura Andrei. Conform unui al magistrat, procedura este ca la oricare alt proces. „Judecătorul va intra în procedura de regularizare, cerând părţii să îşi precizeze acţiunea dacă nu este clară şi să comunice adresa exactă a celor chemaţi în judecată. Adică Obama poate fi chemat în judecată.”
„Dacă se indică adresa lui, judecătorul îl citează acolo, dar în acţiune trebuie precizat şi de ce este chemat Obama în judecată. Iar dacă este nefondat, judecătorul va respinge cererea. Dar asta este pe fond“, a detaliat judecătorul.
Mihaela Popa s-a făcut remarcată şi în Marea Britanie. În urmă cu aproape cinci ani, presa relata despre un proces intentat de româncă firmei PricewaterhouseCoopers. Ea acuza o discriminare rasială şi hărţuire sexuală, Popa fiind angajată la celebra companie pe post de contabilă şi plătită cu 41.000 de lire anual.
Mihaela Popa a afirmat în reclamaţie că un coleg i-a spus că „est-europencele sunt curve“ şi că la locul de muncă i se spunea „Mihaela porno“. Ea a cerut 40 de milioane de lire sterline cu titlu de despăgubiri. Instanţa i-a acordat însă doar 750 de lire.