Marea Britanie se confruntă cu o intensificare a fenomenului “sclaviei moderne”. Potrivit Daily Mail, care citează informații ale UK Human Trafficking Centre, victimele sunt din 86 de țări, iar cele mai multe dintre ele sunt din România și Polonia. Oamenii sunt vânduți şi cumpărați pentru numai 200 de lire sterline şi puși să muncească sub ameninţarea violenţelor împotriva lor sau a familiilor lor, scrie Daily Mail.
O cincime, respectiv 602 victime, sunt copii, iar mulţi dintre ei sunt forţaţi să cerşească, să se prostitueze sau să lucreze ca sclavi în locuinţe private. De asemenea, s-a constatat creșterea numărului victimelor britanice (1 din 14), dintre care multe sunt persoane fără adăpost şi vulnerabile, păcălite să muncească pentru familii nomade. Mai mult, scrie Daily Mail, există cazuri în care oamenii au fost trimiși în Suedia şi Norvegia, ca să paveze drumuri şi alei timp de 14 ore pe zi.
Multe dintre victime sunt copii est-europeni aduşi în Marea Britanie pentru a cerşi pe străzi, în timp ce traficanţii le fură ajutoarele sociale primite de la stat. Adulţii sunt păcăliţi să vină să lucreze în Marea Britanie, adesea prin site-uri de recrutare sau prin agenţii matrimoniale, cu promisiunea unor slujbe bine plătite sau studii. Dar când ajung în ţară, sunt forţaţi să se prostitueze sau sunt duși la ferme ilegale de canabis, în construcţii sau la ferme izolate.
Numărul victimelor aduse ilegal în Marea Britanie a crescut cu 20 la sută, de la 2.255 în 2012, la 2.744 în 2013, potrivit UK Human Trafficking Centre. Traficanţii de persoane îşi extind operaţiunile de la prostituţie şi fabrici de droguri, la spălătorii manuale de maşini şi misiuni caritabile fictive.
„Sclavii” lui Lăcătuș. Le lua pașapoartele și îi obliga să muncească fără bani
Liam Vernon, de la National Crime Agency (NCA), a declarat cu privire la tatuarea victimelor că aceste simboluri sunt folosite pentru a “semnala proprietatea“. “Este o marcare, pur şi simplu. Marchezi vitele, nu pot formula în termeni mai precişi. Aşa îi văd infractorii pe oameni, ca pe un bun care poate fi cumpărat şi vândut. Asta vine cu preţul mizeriei şi al traumelor fizice şi psihice”, a spus acesta.
Polițistul Shaun Sawyer, responsabil național pentru combaterea sclaviei, a spus că nicio partea a Marii Britanii nu este imună la acest tip de infracțiuni.
“Pe măsură ce înțelegem aceste crime odioase, este necesar să continuăm îmbunătățirea eforturilor noastre de protecție a victimelor și de aducere a infractorilor în fața justiției”, a declarat acesta.