in

Ryanair coboară prețurile cu ocazia referendumului

Compania aviatică low-cost Ryanair a redus prețurile la unele zboruri din și înspre Europa pentru 23 iunie, în ziua referendumlui pentru ieșirea sau rămânerea Marii Britanii din/în Uniunea Europeană.

Tarifele sunt de 19.99 lire sterline, pentru a marca referendumul. Totodată, patronul companiei, irlandezul Michael O’Leary și echipa Ryanair îi îndeamnă pe britanici să voteze pentru menținerea țării în UE.

Piața unică a UE a permis ca Ryanair să revoluționeze transportul aerian și să poată reduce costurile de vacanță între Marea Britanie și restul Europei”, se arată pe site-ul companiei aviatice.

„Un vot pentru „remain” va aduce mai multe locuri de muncă, o creștere mai puternică, mai multe investiții străine directe și tarife scăzute”.

 

„UE „cer deschis” este o parte esențială a pieței unice. Dacă Marea Britanie părăsește piața unică a UE/cer deschis, este inevitabil ca tarifele la transportul aerian să crească, va fi redusă concurența dintre companiile aeriene, iar costul vacanțelor pe continent va crește. Cerem tuturor cetățenilor britanici să voteze „remain” și să păstreze economia Marii Britanii mai puternică, mai sigură într-o UE reformată”, se mai arată pe site-ul Ryanair.

Românul care conduce Canary Wharf, împotriva Brexit: „Centrul financiar londonez s-a dezvoltat datorită UE”

Compania Ryanair, decizie dură în cazul unui Brexit. Vom investi în alte țări!

Președintele CE despre BREXIT: NU are niciun sens, dar este foarte posibil să se întâmple

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Trafalgar Square: Miting pro-UE, perturbat de o manifestație a susținătorilor Brexit

Profesor la ASE, în favoarea BREXIT. „Se vor întoarce românii să muncească acasă”