Uniunea Europeană va sesiza Curtea Internaţională de Justiție în cazul în care Guvernul britanic va refuza să achite obligaţiile financiare restante ale Marii Britanii, se arată într-un document obținut de ziarul olandez De Volkskrant şi preluat de The Independent.
Potrivit The Independent, datoria Regatului Unit către UE ar ajunge la 60 de miliarde de euro, iar Uniunea Europeană are un plan de negociere care implică mai multe aspecte, inclusiv un proces la Curtea Internațională de Justiție în cazul în care nu vor fi achitate obligaţiile aferente apartenenţei la Uniunea Europeană timp de 43 de ani.
“În cazul în care negocierile decurg dur şi nu se ajunge la niciun acord, ne vedem la Haga!”, unde este sediul CIJ, a declarat un oficial UE, referindu-se evident la un proces în justiție.
Guvernul May a anunțat, deja, că ar putea să părăsească pur şi simplu Uniunea Europeană fără achitarea obligaţiilor financiare.
Potrivit documentului obținut de De Volkskrant, strategia de negociere a Bruxellesului va include următoarele condiţii:
– accesul la piaţa unică să depindă de respectarea de către Marea Britanie a celor patru libertăţi comunitare fundamentale: libertatea circulaţiei persoanelor, bunurilor, capitalului şi serviciilor;
– acord pentru reglementarea situaţiei cetăţenilor britanici în spaţiul UE şi a cetăţenilor UE din Marea Britanie;
– pierderea de către Marea Britanie a unora dintre avantajele comerciale actuale;
– analizarea posibilităţii ca negocierile pe tema viitoarei relaţii bilaterale să înceapă abia după ce se va ajunge la un acord privind condiţiile în care Marea Britanie părăseşte UE.
Uniunea Europeană intenţionează să amâne orice negocieri cu Marea Britanie pe tema viitoarelor relaţii comerciale până când Guvernul de la Londra nu va oferi garanţii că va achita obligaţiile financiare asociate apartenenţei la comunitatea europeană, estimate la 60 de miliarde de euro, au afirmat săptămâna trecută surse UE.
“Nu este rezonabil, nu cred, pentru Marea Britanie să continue să facă plăţi bugetare uriaşe deşi părăseşte UE”, a afirmat recent Boris Johnson, ministrul britanic de Externe.
“Situaţia post-Brexit nu va putea fi la fel de profitabilă şi de bună precum cea anterioară Brexit”, a transmis Pierre Moscovici, comisarul UE pentru Afaceri Economice într-un interviu acordat Bloomberg.
Uniunea analizează posibilitatea de a forţa Marea Britanie să aştepte câteva luni începerea negocierilor efective pe tema Brexit, scopul fiind reducerea timpului, pentru a afecta controlul Guvernului britanic asupra ajungerii la un acord avantajos, au declarat alţi oficiali europeni.
Negocierile vor dura cel mult doi ani de la declanşarea procedurii Brexit. Însă, chiar dacă Londra va declanşa procedura acum, liderii de la Bruxelles vor stabili când încep negocierile efective. Guvernul Theresa May vrea să declanşeze procedura de scoatere a Marii Britanii din UE pe 29 martie, și speră într-un acord favorabil țării sale. Însă doi oficiali UE au afirma că liderii celorlalte 27 de state UE par a vrea să înceapă negocierile pe 20 iunie.
“Până în acest punct, Theresa May a controlat timpul, refuzând, în pofida solicitărilor de claritate şi urgenţă ale colegilor UE, să activeze Articolul 50 înainte de elaborarea unui plan de negociere şi de obţinerea acordului Parlamentului. Însă acum Marea Britanie ar fi singura care ar avea de pierdut dacă nu va reuşi să ajungă la un acord privind desprinderea de UE”, a explicat agenţia Bloomberg.