in

Alin Moldoveanu a ajuns la tir din întâmplare

Alin Moldoveanu, câştigătorul medaliei de aur în proba de puşcă cu aer comprimat 10 m, la Jocurile Olimpice de la Londra, a declarat marţi, 31 iulie, într-o conferinţă de presă organizată la Casa României, că s-a apucat de puşcă pe motiv că aceasta era singura armă care se făcea la Focşani.



Sportivul în vârstă de 29 de ani, absolvent al facultăţii de Psihlogie, a spus că nu şi-a revenit după acest moment şi încă nu conştientizează ce i se întâmplă. Medalia se datorează în primul rând orelor pe care le-a petrecut în poligonul de trageri (opt ore pe zi înainte de olimpiadă, şase zile pe săptămână), dar, a mai spus el „acest sport este unul de moment, totul ţine de concentrare: azi poţi să fii cel mai bun, iar mâine te poţi clasa pe ultimul loc”.

Despre tir, sport nepromovat, Sorin Babii, antrenorul lui Moldoveanu, a ţinut să precizeze: “Din păcate tirul este foarte puţin mediatizat aş putea spune chiar inexistent. Ne bucurăm doar o dată la patru ani de mediatizarea lui. Aş vrea ca medalia lui Alin să fie un catalizator, să atragă mai mulţi copii. Însă din experienţă ştiu că odată ce olimpiada se va fi încheiat, atenţia se va întoarce din nou către alte sporturi”, a spus dezamăgit Babii.

Alin Moldoveanu i-a îndemnat la rândul luim pe copii să vină să vadă despre ce este vorba la tir, fiindcă numai aşa vor înţelege ce înseamnă acest sport. „Educaţia pe care o primeşti în sport nu se compară cu nimic”, a zis Moldoveanu. Olimpicul a participat la o seleţie, din întâmplare, pe când avea 13. „M-am dus la sală, mi-a plăcut şi am rămas”. Acum e campion olimpic!

Deşi are permis de port armă, Alin Moldoveanu nu este pasionat de vânătoare. El a declarat că nu a împuşcat nici măcar o vrabie, singura sa ţintă fiind cartoanele. Sportivul a povestit că a fost întrebat de un ziarist indian dacă se compară cu Nadia Comăneci, iar răspunsul său a fost: „Cu Nadia nu se compară nimeni”.

Moldoveanu a adus astfel prima medalie de aur a României la JO de la Londra. Sportivul, care a terminat pe locul 4 în 2008 la Beijing, a încheiat calificările pe locul secund, cu record olimpic egalat. El a fost urmat în clasamentul final de italianul Nicolo Campriani, cu 701,5 p, şi de indianul Gagan Narang, 701,1 p.

În urmă cu 60 de ani, la Olimpiada din Helsinki 1952, Iosif Sârbu devenea primul campion olimpic român din toate timpurile, concurând la disciplina tir.

Sportivul dinamovist aduce al şaselea titlu olimpic la tir pentru România, după cele obţinute de Iosif Sârbu în 1952 la Helsinki (armă liberă calibru redus), Ştefan Petrescu la Melbourne în 1956 (pistol viteză), Ion Dumitrescu la Roma, în 1960 (trap), Corneliu Ion la JO de la Moscova, în 1980 (pistol viteză), şi Sorin Babii la JO de la Seul 1988 (50 m pistol).

Anca Pandele

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Octavian Morariu despre Badea şi Ciutacu: “Atac dizgraţios la adresa Alinei Dumitru”

În UK, 3599 de români au spus “DA” demiterii