Menu
in

ATENȚIE! Amazon nu mai acceptă aceste carduri de credit emise în Marea Britanie

Compania Amazon a anunțat azi, 17 noiembrie, că nu va mai accepta plăți efectuate cu carduri de credit Visa emise în Marea Britanie, începând de anul viitor.

Anunțul șoc al colosului american a dus la un adevărat război al declarațiilor între firme, scrie Daily Mail.

Astfel, începând cu 19 ianuarie 2022, cardurile de credit Visa nu vor mai fi admise la plată pentru produsele furnizate de Amazon.

Retailerul online s-a adresat Visa spunând că nu va mai accepta cardurile de credit din cauza „taxelor mari pe care Visa le percepe pentru procesarea tranzacțiilor cu cardul de credit”.

Cei de la Visa au răspuns că sunt „foarte dezamăgiți că Amazon amenință că va restrânge alegerea consumatorilor, adăugând: Când alegerea consumatorilor este limitată, nimeni nu câștigă”.

Fondatorul MoneySavingExpert, Martin Lewis, a declarat că această mișcare este „pentru că Visa crește ratele tranzacțiilor, acum când plafonul UE nu se mai aplică după Brexit”.

„Este o posibilă tactică de negociere pentru Amazon pentru a-și reduce taxele”, a continuat Lewis.

Gigantul Amazon, vânzări de peste 20 miliarde de lire sterline în UK. Ce impozite a plătit statului britanic

Visa nu a anunțat câți deținători de carduri din Marea Britanie vor avea probleme, iar Amazon a refuzat să comenteze cu privire la câți clienți vor fi afectați de decizie – dar este probabil ca cifra să fie de milioane.

Unii clienți au primit o notificări de la Amazon săptămâna aceasta, după ce au făcut achiziții, în care se arată că, „începând cu 19 ianuarie 2022, nu vom mai accepta carduri de credit Visa emise în Regatul Unit”, din cauza taxelor mari percepute pentru procesarea tranzacțiilor.

Un purtător de cuvânt Visa a declarat pentru MailOnline: „Cumpărătorii din Marea Britanie își pot folosi cardurile de credit și de debit Visa la Amazon UK pe tot parcursul sezonului de sărbători. Suntem foarte dezamăgiți de faptul că Amazon amenință că va restrânge alegerea consumatorilor în viitor. Când alegerea consumatorului este limitată, nimeni nu câștigă.”

Clienții din Marea Britanie care cumpără produse vor putea folosi în continuare carduri de debit Visa, carduri de credit Mastercard și Amex, precum și cardurile de credit Visa emise în afara Marii Britanii.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 4 In medie: 5]
Exit mobile version