“Bună seara, vorbiți românește? Numele meu e Andrew.” “Yes, of course, I’m Florin…” Astfel a început dialogul cu Andrew Prockter, un dialog în care, timp de jumătate de oră, eu, provocat de spațiul în care mă aflam și de faptul că aveam în fața mea un britanic, am vorbit instinctiv în engleză, iar Andrew, motivat de pasiunea pentru cultura și limba românească, în română.
Andrew vorbește cu grijă și lasă impresia (care, de fapt, e o certitudine) că savurează fiecare cuvânt pe care-l spune în română. A învățat limba noastră singur, ajutându-se, după cum spune, de internet și de prietenii săi români cu care are ocazia să vorbească. Și a făcut-o pentru că speră ca, astfel, să înțeleagă mai bine cultura românească.
Britanicul, trecut de prima tinerețe, s-a născut la Londra și provine dintr-o familie care locuiește de 8 generații în capitala britanică. El e pe punctul de a rupe tradiția pentru că se gândește să renunțe la farmecul cosmopolitului oraș, e drept, nu definitv, și să-și cumpere o casă în România. Ce ar motiva un britanic să ia drumul țării noastre, în condițiile în care mai toți românii ar da orice să aibă ocazia să trăiască în societatea din care el face parte? Răspunsul e chiar mai îndrăzneț decât întrebarea.
Andrew e fascinat de dansul popular românesc. “Pentru un străin dansul și muzica populară românească sunt foarte atrăgătoare. Muzica este foarte rapidă, cu un ritm de o măsură neobișnuită (pentru urechile europenilor din vest), iar dansul este foarte pasional și fizic. De asemenea, coregrafiile și costumele tradiționale sunt impresionante”, povestește Andrew, care practică și dansul popular englezesc – Morris. Despre acesta din urmă, spune că, în comparație cu dansul popular românesc, nu are aceeași conexiune puternică cu obiceiurile rurale.
“Majoritatea celor care practică dansul Morris sunt învățători, funcționari, provin din diverse medii profesionale care nu au nicio legătura cu munca pământului, cu viața rurală. Astfel, mulți practicanți ai acestui dans popular britanic au o percepție asupra dansului Morris pe care eu nu o împărtășesc. În plus, dansul Morris are un ritm mult mai calm, în comparație cu dansul românesc care implică mai multă energie și a cărui practicare este chiar înviorătoare și sănătoasă”, mai spune Andrew.
Dansul e fericire
Britanicul a descoperit “sârba tradițională” în urmă cu 16 ani, când a întâlnit un grup de dansatori români la un Festival Folcloric ținut în Broadstairs. După tonul voci lasă senzația că a fost dragoste la prima vedere… Andrew spune că această dragoste a prins contur odată cu prima sa vizită în România. “Faptul că am fost tratat de românii pe care i-am întâlnit acolo ca un membru al familiei a fost pentru mine, ca străin, un compliment. Amabilitatea și prietenia românilor îmi erau deja cunoscute, mulțumită grupului de dansatori pe care-l întâlnisem, dar călătoria în România mi-a confirmat gândurile, impresiile bune, pe care aceștia mi le-au lăsat atunci.”
Până acum, Andrew a vizitat România de 5 ori. O face cu același drag de fiecare dată, pentru a trăi bucuria de a-și revedea prietenii români, dar mai ales din dorința de a-și aprofunda viziunea asupra dansului popular și de a gusta din plin “senzația de fericire pe care dansul românesc o eliberează atunci când este practicat”. O fericire pe care o gustă și în Marea Britanie.
Pasiunea pentru dansul popular românesc l-a făcut să se alăture grupului de dans popular românesc la Londra – Mărțișorul. Mai face parte și dintr-un grup de dans popular internațional la Borough Green in Kent – Woodvale International Dance Group, care are inclus în repertoriul său dansuri românești, însă nu poate asista la întâlnirile grupului foarte des.
Contra prejudecăților
Mai mult, Andrew își dorește să înființeze propriul grup de dans popular românesc, în Eltham. Speră ca grupul să devină un centru al culturii românești, care să nu se limiteze la dans și muzică, ci să exploreze și alte tărâmuri ale acesteia. De asemenea, prin intermediul grupului vrea să-i încurajeze pe viitori membrii englezi să învețe limba română, pe care Andrew o îndrăgește foarte mult și despre care spune că “nu e ușor să o înveți, mai ales în Marea Britanie unde nu prea găsești multe cărți, dicționare, materiale bune”.
Consideră că astfel, prin intermedierea unei relații între englezi și români, ar putea contracara și campaniile denigratoare ale unei părți din presa britanică. “Înființarea unei societăți de prietenie româno-britanică ar putea să mai elimine din prejudecăți și din comentariile negative ale tabloidelor, care au o atitudine dezamăgitoare. Probabil că, dacă mai mulți englezi ar avea ocazia să-i cunoască pe români direct, să le descopere amabilitatea, lucrurile ar sta altfel. Dovadă că imaginea negativă a românilor din media britanică nu este împărtășită de toți englezii. Cei care au avut șansa să cunoască România au o cu totul altă viziune, bazată pe respect pentru valorile și credințele românilor.”
F.B.