Cancelarul german, Angela Merkel, i-a anunțat pe britanici că nu trebuie să își facă iluzii cu privire la faptul că după Brexit își vor păstra privilegiile și drepturile din Uniunea Europeană.
Ea a declarat în parlamentul german că la summitul UE de la sfârșitul acestei săptămâni, liderii europeni vor adopta în mod oficial orientările de negociere a Brexit.
„Țările cu statut de țară terță – și asta va fi Marea Britanie – nu pot și nici nu vor avea drepturi ca membrii Uniunii Europene. Toate cele 27 de state membre și instituțiile europene sunt de acord cu acest lucru”, a spus Merkel.
„Ați putea crede că toate acestea sunt evidente” , a continuat ea. „Dar trebuie să spun acest lucru atât de clar, pentru că am impresia că unii din Marea Britanie au încă iluzii în legătură cu acest lucru și este o pierdere de timp”, a mai spus cancelarul german.
Ea a mai declarat că cu cât este pregătit guvernul britanic să găsească soluții constructive, cu atât mai devreme cele două părți se pot angaja în negocieri privind relația viitoare a Regatului Unit cu Uniunea Europeană.
Cei 27 de membri au căzut de acord că discuțiile pot continua numai în aceste condiții, a mai anunțat Angela Merkel.