Menu
in

Anglia intră în al treilea LOCKDOWN național: La o zi după ce le-a cerut părinților să își trimită copiii la școală, Boris închide școlile

Premierul britanic, Boris Johnson a anunțat, în această seară, cel de-al treilea lockdown național în Anglia care va ține, cel mai probabil, până la mijlocul lunii februarie.

După, ce cu doar o zi înainte, el le spusese părinților să trimită copiii la școlile primare, Boris revine și anunță azi că toate școlile și facultățile din Anglia se închid, iar cursurile se vor desfășura on-line.

Premierul a spus în această seară că școlile primare și gimnaziale vor fi închise de mâine, până cel puțin la jumătatea lunii februarie.

De asemenea, studenților li s-a cerut să rămână acasă și să studieze de la distanță. Comerțul neesențial, sălile de sport și toată industria ospitalității se închid în toată țara. Creșele pot rămâne deschise.

Cafenelelor, barurilor și restaurantelor li se va permite să servească doar pentru take away, și nu li se va permite să servească alcool. Persoanele vulnerabile trebuie să se protejeze acolo unde este posibil, iar slujbele religioase pot continua cu distanțarea fizică.

Boris Johnson îndeamnă părinții să își trimită copiii la școală: „Nu există nicio îndoială că școlile sunt sigure”

Oamenii pot pleca de acasă doar din unul din cele cinci motive: să meargă la serviciu dacă este esențial, să cumpere cele necesare traiului, să facă exerciții fizice – doar cu o altă persoană din altă gospodărie, să aibă grijă de cineva sau să aibă nevoie de ajutor medical.

Al treilea lockdown național va intra în vigoare de îndată ce se vor întocmi reglementările, mâine, dar Johnson a îndemnat publicul să adopte acum noile reguli. Parlamentarii vor vota asupra deciziei miercuri, deși nu există nicio perspectivă ca aceasta să nu treacă.

Există puține șanse ca restricțiile să fie ridicate timp de cel puțin șapte săptămâni.

Premierul Boris Johnson a spus în direct la TV: „Spitalele noastre sunt supuse unei presiuni mai mari decât în ​​orice moment de la începutul pandemiei. Este clar că trebuie să facem mai mult… în timp ce vaccinurile noastre sunt lansate.”

Numărul pacienților spitalizați cu coronavirus a crescut cu 40% într-o săptămână și sunt acum mai mulți decât erau la ​​vârful primului val.

Marea Britanie a depășit cifra de 50.000 de infecții în fiecare zi timp de o săptămână, ceea ce arată că relaxarea restricțiilor de Crăciun a contribuit la creșterea focarului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version