Detalii despre planul de redeschidere a școlilor pentru luna septembrie au fost confirmate de ministrul Educației din Marea Britanie în această dimineață, 2 iulie.
Gavin Williamson a prezentat planul pentru ca toți copiii și tinerii să poată reveni la educația cu normă întreagă în noul an școlar.
Guvernul a anunțat că școlile, colegiile și grădinițele se vor putea redeschide complet, iar participarea va fi obligatorie, în condițiile în care rata de infecție cu coronavirus continuă să scadă.
Restricțiile actuale privind dimensiunile claselor vor fi ridicate. În momentul de față, copiii sunt plasați în „bule” de până la 15 copii pentru a preveni transmiterea virusului, dar acestea vor fi extinse la 30 de elevi.
Marea Britanie: Părinții care nu-și trimit copiii la școală din septembrie vor fi amendați
Ghidul guvernamental spune că măsurile de protecție vor rămâne în vigoare, copiii mai mari fiind încurajați să păstreze distanța unul de celălalt, acolo unde este posibil.
Vor rămâne în vigoare măsurile preventive obișnuite, inclusiv spălarea mâinilor. Dacă vor exista cazuri pozitive într-o școală sau colegiu, se vor lua măsuri adecvate ce pot include solicitarea unor grupuri mici de elevi și personal să se autoizoleze timp de 14 zile.
Școlile vor fi dotate cu kituri de testare la domiciliu ușor de utilizat pentru copii și personalul școlar.