Menu
in

Boris Johnson a anunțat ce se întâmplă de luni, 17 mai. Ce restricții se ridică în Anglia în a treia fază a relaxării

Boris Johnson a respins cererile unora dintre parlamentari de ieșire mai rapidă din lockdown, în această seară, în timp ce a vorbit despre ultimele relaxări ce vor avea loc de luni, 17 mai.

Premierul a spus că acesta este un „pas considerabil pe drumul de întoarcere la normalitate”, relaxarea planificată continuând pe 17 mai.

La conferința de presă din Downing Stree au participat consilierii științifici ai guvernului, Chris Whitty și Sir Patrick Vallance care au îndemnat oamenii să fie precauți, spunând că țara trebuie să rămână „vigilentă” cu privire la creșterea cazurilor și a amenințării variantelor de COVID.

Premierul a sugerat faptul că restricțiile ar putea fi eliminate totale de la 12 iunie, iar ideea certificatelor Covid ar putea fi abandonată.

Începând de luni, grupurilor de șase persoane sau celor din două gospodării li se va permite să se întâlnească în interior, pentru prima dată, în decursul mai multor luni de restricții.

Vizitele peste noapte vor fi, de asemenea, permise, în timp ce în aer liber, se vor putea întâlni până la 30 de persoane.

Toate hoteluri și pensiunile se vor deschide – precum și cinematografele și teatrele dacă publicul va purta măști.

În mod esențial, guvernul a decis că riscul este acum suficient de redus pentru ca distanțarea socială să poată fi lăsată mai mult la „alegerea personală” – ceea ce înseamnă că, în timp ce oamenii sunt îndemnați să fie „precauți”, îmbrățișările sunt permise la întrunirile private.

Guvernul britanic a anunțat țările unde se va putea călători fără restricții de pe 17 mai. Ce se întâmplă cu România

Cu toate acestea, în ciuda ratei de infectare foarte scăzute și a lansării uimitoare a vaccinurilor, regulile de distanțare socială vor fi încă menținute în baruri și restaurante.

Împreună cu cerința pentru servirea mesei în interior, industria ospitalității a avertizat că este mai degrabă o „deschidere psihologică decât una economică” și multe locații se vor lupta în continuare pentru a ajunge la capăt.

Sfatul de a lucra de acasă acolo unde este posibil va rămâne, de asemenea, valabil.

De asemenea, de luni, până la 30 de persoane vor fi putea participa la nunți și la alte evenimente sociale.

În sălile de sport va fi permisă reluarea cursurilor cu antrenori, și se vor redeschide saunele, iar elevii din clasele secundare nu vor mai trebui să poarte măști la școlile din Anglia.

Rezidenții din aziluri vor putea avea până la cinci vizitatori – și până la doi simultan, cu condiția să fie testați și să urmeze liniile directoare.

Așa cum a anunțat ministrul Transporturilor, Grant Shapps, săptămâna trecută, cei care se întorc din 12 țări de pe așa-numita listă verde nu vor mai sta în carantină.

Șefii din domeniul sănătății spun că infectările, internările în spitale și decesele au „scăzut în mod constant” în ultimele luni, scrie Daily Mail.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 3]
Exit mobile version