Menu
in

Boris Johnson spune că Vladimir Putin este un criminal de război: „Este disperat, invazia lui eșuează”

Vladimir Putin și armata sa comit crime de război în Ucraina, a declarat premierul britanic Boris Johnson, după masacrele din Bucha și Irpin.

Potrivit The Independent, Johnson a spus într-o declarație că Regatul Unit „își intensifică” sancțiunile și sprijinul militar și „întărește” ajutorul umanitar pentru cei de pe teren.

„Atacurile oribile ale Rusiei împotriva civililor nevinovați din Irpin și Bucha sunt încă o dovadă că Putin și armata sa comit crime de război în Ucraina”, a declarat premierul britanic.

Un consilier al președintelui ucrainean a declarat anterior că civili morți au fost găsiți pe străzile orașului Bucha și suburbia Irpin din Kiev, în ceea ce semăna cu un „film de groază”.

Associated Press a declarat că jurnaliștii săi din Bucha, la nord-vest de Kiev, au urmărit cum soldații ucraineni foloseau cabluri pentru a scoate cadavrele de pe stradă, de la distanță, din cauză că se temeau că ar putea fi capcane – în timp ce trupele ruse continuau să se retragă și să concentreze atacurile asupra altora părți ale Ucrainei.

Boris Johnson spune că invazia lui Putin eșuează

„Nici o negare sau dezinformare din partea Kremlinului nu poate ascunde ceea ce știm cu toții că este adevărat – Putin este disperat, invazia lui eșuează, iar hotărârea Ucrainei nu a fost niciodată mai puternică”, spune Boris Johnson.

„Voi face tot ce îmi stă în putere pentru a înfometa mașina de război a lui Putin. Ne intensificăm sancțiunile și sprijinul militar și ne consolidăm pachetul de sprijin umanitar pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de pe teren”, a mai declarat acesta.

„Marea Britanie a fost liderul susținerii anchetei Curții Penale Internaționale (CPI) cu privire la atrocitățile comise în Ucraina, iar ministru Justiției a autorizat sprijinul financiar suplimentar și desfășurarea de anchetatori specialiști – nu ne vom lăsa până când justiția nu va fi făcută”, a avertizat Johnson.

Ministerul Justiției a anunțat săptămâna trecută că o finanțare suplimentară de 1 milion de lire sterline va fi acordată CPI, iar experți militari vor fi desemnați pentru a ajuta la descoperirea dovezilor.

Echipa pentru crime de război a Scotland Yard va fi, de asemenea, mobilizată pentru a sprijini ancheta, a adăugat premierul.

Marea Britanie și SUA trimit arme ultramoderne în Ucraina

Ministrul britanic de Externe, Liz Truss, a declarat că atacurile „fără discriminare” ale forțelor ruse împotriva civililor nevinovați din Irpin și Bucha trebuie investigate ca crime de război.

Ea a spus că Regatul Unit „nu se va lăsa” până când cei responsabili pentru „atrocitățile” din Ucraina nu se vor confrunta cu justiția, adăugând că Rusiei nu i se va permite să-și ascundă implicarea prin „dezinformare cinică”.

Autoritățile din Ucraina susțin că au găsit gropi comune și civili executați de ruși

Purtătorul de cuvânt al lui Zelensky, Serghei Nikiforov, a declarat că autoritățile din Ucraina au descoperit cadavre ale civililor executați și gropi comune.

Nikiforov a declarat pentru BBC că scenele descoperite în teritoriile din care s-a retras armata rusă, precum Bucha sunt „greu de descris”.

„Am găsit gropi comune. Am găsit oameni cu mâinile și cu picioarele legate… și cu împușcături, găuri de gloanțe, în ceafă”, a spus acesta.

„Am găsit cadavre pe jumătate arse de parcă cineva ar fi încercat să-și ascundă crimele, dar nu au avut suficient timp să o facă în mod corespunzător”,  a continuat el.

Ministerul rus al Apărării a negat acuzațiile conform cărora trupele ruse au ucis civili în Bucha.


…Boris Johnson spune că Vladimir Putin este un criminal de război: „Este disperat, invazia lui eșuează”…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version