Menu
in

Brexit. AVERTISMENT: Permisele de conducere britanice nu vor mai fi valabile în UE fără o înțelegere



Permisele de conducere din Marea Britanie nu vor mai fi valabile în Uniunea Europeană dacă nu va fi convenită o înțelegere cu privire la Brexit, iar călătorilor cu pașapoarte aproape de expirare li se poate refuza intrarea în UE, a anunțat guvernul Marii Britanii, potrivit  The Guardian.

Cele mai recente anunțuri cu privire la ieșirea din UE fără un acord relevă faptul că ar putea exista o gamă largă de efecte asupra populației.

Permisul dumneavoastră de conducere nu mai este valabil de la sine atunci când conduceți în Uniunea Europeană. Dacă vă mutați într-o altă țară din UE pentru a locui, este posibil să nu vă puteți schimba permisul după ce Marea Britanie va părăsi UE”, se arată în comunicarea Guvernului.

Șoferii britanici ar putea fi nevoiți să obțină una dintre cele două tipuri diferite de permis de conducere internațional (IDP), în funcție de țara de destinație, pentru a se deplasa în UE pentru muncă sau în vacanță.

Acestea vor costa 5,50 lire sterline și vor deveni disponibile la oficiile poștale începând cu 1 februarie, dacă nu va exista nicio înțelegere.

Cu toate acestea, persoanele care dețin permise UE de conducere vor putea să conducă în Regatul Unit fără a li se solicita alte documente.

Perspectiva că permisele britanice ar putea să nu fie valabile în cazul unui Brexit fără acord au fost dezvăluite de The Guardian în februarie.

Documentele arată, de asemenea, că persoanele care călătoresc cu pașapoarte care au mai puțin de șase luni până la expirare pot fi refuzate să intre în țări din UE.

Guvernul a declarat că cetățenii britanici care doresc să călătorească în spațiul Schengen după 29 martie 2019 ar trebui să se asigure că pașapoartele lor au valabilitate mai mare de șase luni.

„Dacă pașaportul dvs. nu îndeplinește aceste criterii, vi se poate refuza intrarea în oricare dintre țările din zona Schengen și trebuie să vă reînnoiți pașaportul înainte de a călători”, scrie The Guardian.

Pașapoartele care vor fi tipărite după 30 martie 2019 un vor mai include pe copertă cuvintele „Uniunea Europeană”, însă estre posibil ca până în anul 2020 să fie tot de culoare vișinie și un albastre.

Alte probleme care vor apărea după Brexit:

  • Tarifele de telefonie mobilă pentru cetățenii britanici care călătoresc în UE nu vor mai fi cele existente. Guvernul a declarat că va exista o limită de 45 de lire sterline pe lună pentru utilizarea datelor internaționale mobile, dacă Vodafone, O2 și alți operatori nu vor fi de acord să absoarbă costurile unor taxe mai mari de roaming.
  • Feriboturile și navele de marfă ar putea fi obligate să furnizeze porturilor din UE liste cu ultimele 10 porturi de apel, echipajul și pasagerii. Legislația UE scutește în prezent navele care călătoresc în mod regulat de această cerință.
  • Datele cu caracter personal ar putea fi trimise din Marea Britanie în UE, însă uniunea ar trebui să se pronunțe asupra faptului dacă consideră că regulile britanice privind protecția datelor sunt adecvate, înainte ca organizațiile să poată trimite datele personale înapoi. Fără un acord, firmele ar trebui să identifice o altă bază juridică pentru transferuri.
  • Marea Britanie nu ar primi în mod automat avertismente de la programul UE Surveillance Space and Tracking (EUSST) despre asteroizi și alte resturi spațiale care vin spre Pământ. Cu toate acestea, lucrarea privind sateliții și programele spațiale afirmă că Marea Britanie va continua să primească avertismente echivalente din partea Statelor Unite.
  • Imaginile care apar pe pachetele de țigări vor trebui schimbate, deoarece drepturile de autor pentru biblioteca de imagini existentă aparțin Comisiei Europene.

Ministrul pentru Brexit, Dominic Raab, a declarat că guvernul va reține o parte “substanțială” a sumei pentru „divorț”, de 39 miliarde de lire sterline, convenită cu UE, dacă nu se poate ajunge la o înțelegere.

„Nu este o amenințare, este o declarație de fapt, ca parte a planificării noastre asupra unei ieșiri fără o înțelegere”, a mai declarat acesta.

Brexit. Veselie mare în rândul conservatorilor. După Brexit va fi un boom economic

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version