in

Brexit. Veselie mare în rândul conservatorilor. După Brexit va fi un boom economic



Mai mulți parlamentari conservatori pro-Brexit prezic un boom economic pentru Marea Britanie după ieşirea Marii Britanii din Uniunea European.

Cel puțin asta reiese dintr-un proiect publicat marţi, 11 septembrie, şi care propune ruperea tuturor relaţiilor cu blocul comunitar, contrar planului premierului Theresa May, potrivit AFP.

Grupul, denumit „Economiştii pentru liberul-schimb” (Economists for Free Trade, EFT), avansează drept alternativă „un acord comercial mondial conform regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Acest lucru ar permite Marii Britanii, după ieşirea din UE, „să părăsească piaţa unică şi uniunea vamală, să reia controlul asupra frontierelor, legilor şi reglementărilor proprii”

De asemenea, acordul „ne va elibera de deciziile Curţii de Justiţie a UE şi ne va oferi libertatea de a stabili propriile noastre relaţii comerciale cu restul lumii”, se arată în raport.

„Gospodăriile clasei mijlocii vor câştiga cu 8% mai mult, în timp ce cei mai săraci vor vedea o creştere de 15%”, potrivit acestui plan care prevede, de asemenea, că Ministerul britanic de Finanţe va beneficia de „10% de venituri suplimentare, adică în jur de 80 de miliarde de lire”.

Proiectul „nu implică o ieşire din negocierile cu Bruxellesul, pentru că există alte aspecte (…) ale noii relaţii între UE şi Marea Britanie asupra cărora trebuie să se ajungă la un acord”, precizează EFT.

Mai mulţi eurosceptici din Partidul Conservator, printre care foştii miniştri Boris Johnson şi David Davis, dar şi parlamentarul Jacob Rees-Mogg, au fost prezenţi la prezentarea acestui raport.

Rees-Mogg a anunţat că organizaţia conservatoare pro-Brexit pe care o prezidează, European Research Group, va dezvălui miercuri soluţia pentru Irlanda de Nord, în timp ce Londra şi Bruxelles, care vor să evite revenirea la controlul frontierelor cu Republica Irlandeză vecină, nu reuşesc să ajungă la un acord.

Londra. Theresa May se confruntă cu o revoluție. „Sciziune catastrofală” în Partidul Conservator

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Londra. Theresa May se confruntă cu o revoluție. „Sciziune catastrofală” în Partidul Conservator

Ce soluție inedită le-a propus WizzAir celor care cumpăraseră bilete București-Cluj și li s-a anulat cursa: „Plecați la Londra”