in

Brexit: Ce prevede legislația din România cu privire la permisele auto obținute în Marea Britanie, de la 1 ianuarie 2021

Și după 1 ianuarie 2021, permisele obținute în Marea Britanie vor putea fi preschimbate în România fără să fie nevoie de susținerea unui examen sau test, potrivit unui proiect de ordin pus în dezbatere la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), citat de avocatnet.ro.

Proiectul de ordin al MAI modifică legislația privind preschimbarea permiselor de conducere naționale eliberate de autoritățile competente ale altor state cu documente similare romanești.

Mai exact, elimină, de la încheierea perioadei de tranziție, așa cum e stabilită prin Acordul privind retragerea Marii Britanii din UE, adică de la 1 ianuarie 2021, această țară din lista țărilor membre ale UE, pentru care, potrivit Ordinului MAI nr. 163/2011, e posibilă preschimbarea permiselor de conducere obținute acolo fără susținerea vreunui examen.

România: Nu va mai fi permisă înmatricularea mașinilor cu volan pe dreapta provenite din Marea Britanie

Totuși, Marea Britanie este inclusă în Lista cuprinzând statele membre ale Convenției asupra circulației rutiere, emitente de permise de conducere naționale ce pot fi preschimbate fără examinarea sau testarea deținătorilor unor astfel de permise.

Asta înseamnă că, în continuare, adică și după încheierea perioadei de tranziție, permisele emise în Marea Britanie vor putea fi preschimbate la fel ca și în prezent, respectiv fără să fie nevoie de susținerea unu examen sau test suplimentar.

Potrivit notei de fundamentare ce însoțește proiectul MAI, “includerea Marii Britanii în anexa nr.2 la Omai nr.163/2011 (Lista cuprinzând statele membre ale Convenției asupra circulației rutiere, emitente de permise de conducere naționale ce pot fi preschimbate fără examinarea sau testarea deținătorilor unor astfel de permise – n. red.) are în vedere calitatea acesteia de stat parte la Convenția asupra circulației rutiere, începând cu anul 2018”.

Pe lângă Marea Britanie, proiectul stabilește ca în lista amintită mai sus să fie adăugate alte opt țări emitente de permise auto ce pot fi preschimbate în România fără examen, ducând numărul lor la 57.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Român erou în Anglia. Decorat după ce a salvat viața unei femei care a vrut să se arunce de pe un pod

Londonezii sunt speriați după ce un rechin a fost fotografiat în Tamisa, în apropiere de London Eye. Totul ar fi fost o farsă, anunță Autoritatea Portuară