Menu
in

Brexit fără înțelegere. Guvernul ia măsuri radicale cu privire la taxele pe importuri. Risc ridicat de contrabandă

Taxele pentru 87% dintre importuri le ce vor ajunge în Marea Britanie vor fi reduse la zero, în cazul unei ieșiri din Uniunea Europeană fără acord.

Planul guvernului de la Londra este de a împiedica astfel șocul unei creșteri de prețuri de 9 miliarde de lire sterline pentru afaceri și pentru consumatori.

Tarifele se vor aplica anumitor bunuri, scrie The Guardian, precum carnea de vită, miel, porc, pasăre, unele produse lactate, pentru „sprijinirea fermierilor și producătorilor care au fost protejați de creșterea tarifelor UE”.

Anunțul guvernului a fost descris ca o liberalizare modestă a tarifelor ce vor perturba afacerile și pentru a evita șocurile prețurilor din supermarketuri.

Mărfurile din UE sunt în prezent, scutite de taxe, însă în cazul unei Brexit fără acord, tarifele Organizației Mondiale a Comerțului vor intra în vigoare fără această intervenție.

De asemenea, guvernul a declarat că nu va „introduce noi controale asupra mărfurilor care se deplasează în Irlanda sau Irlanda de Nord”, excluzând declarațiile vamale privind “bunurile obișnuite”.

Noul program tarifar se va aplica începând cu ora 23.00, la 29 martie, în cazul unui Brexit fără acord și ar fi valabile timp de 12 luni.

Ministrul Comerțului, George Hollingbery, a declarat că măsurile vor proteja cele mai sărace familii din Marea Britanie împotriva creșterii prețurilor. „Dacă ieșim fără o înțelegere, vom stabili majoritatea taxelor pentru import la zero, menținând în același timp tarifele pentru cele mai sensibile industrii”.

El a spus că abordarea va „ajuta la susținerea locurilor de muncă britanice și va evita potențialele creșteri ale prețurilor care ar lovi cel mai mult gospodăriile sărace”.

Carolyn Fairbairn, directorul general al Confederației Industriei Britanice, a descris perspectiva lipsei unei înțelegeri ca „o barieră economică”.

„Aceasta nu este o modalitate de a conduce o țară. Ceea ce vom vedea în mod potențial este această impunere a noilor condiții de comerț, în același timp în care afacerile sunt blocate de cel mai apropiat partener comercial. Acesta este o barieră pentru economia noastră”, a declarat Fiarbairn.

De asemenea, autoritățile britanice încearcă la acest moment să preîntâmpine contrabanda ce se prefigurează între Irlanda și Irlanda de Nord, singura graniță terestră a Marii Britanii cu UE.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version