in

Brexit. Guy Verhofstadt este categoric: „Nu va exista niciun acord dacă nu sunt respectate drepturile cetățenilor europeni”

Parlamentul European (PE) nu va da undă verde acordului cu Londra privind Brexit dacă drepturile cetățenilor Uniunii Europene, în particular drepturile studenților, care trăiesc în Regatul Unit nu sunt garantate, a declarat, la București, liderul grupului liberal din PE, Guy Verhofstadt, potrivit Agerpres.

Verhofstadt, negociatorul-șef al Parlamentului European pentru Brexit, a făcut acest comentariu în răspunsul său la o întrebare adresată în dezbaterea „Tinerii în dialog cu Parlamentul European”, de la Facultatea de Drept a Universității București.

La rândul său, președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a subliniat că Europa înseamnă în primul rând libertate, o adevărată ‘cheie către viața noastră’.

„Europa este singurul continent fără pedeapsa capitală. Europa este viața noastră, apărarea noastră. Trebuie să concurăm la nivel mondial. A fi european nu este contrar cu a fi român. Eu sunt european pentru că sunt italian (…) Grație Uniunii Europene trăim în pace, grație Uniunii Europene în țara dumneavoastră acum este democrație după mulți ani de comunism”, a afirmat Tajani.

Negociatorii britanici și europeni au încheiat săptămâna trecută acordul care stabilește termenii retragerii Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din UE la 29 martie 2019. Acordul mai trebuie însă ratificat de ambele părți.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Londra interzice reclamele la mâncarea tip fast-food pe mijloacele de transport în comun

Un student român din Marea Britanie a fost distins cu „Premiul Nobel pentru Juniori”