Menu
in

Brexit. Începe a șasea rundă de negocieri. Londra dorește o intensificare a negocierilor

Ministrul britanic pentru ieșirea din UE, David Davis, a anunțat că echipele de negociere se vor reuni pe 8 și 9 noiembrie, urmând ca pe 10 noiembrie el însuși să aibă o întâlnire cu cu negociatorul-șef al UE, Michel Barnier.



„Nu vom întârzia procesul”, a declarat oficialul britanic în fața Comisiei pentru UE a Camerei Lorzilor: Ela mai spus că l-a „invitat pe Barnier să vină la Londra miercuri, 1 noiembrie, dar că acesta nu poate veni din cauza unui alt angajament”.

Noua rundă de negocieri este „prima ocazie de a face un bilanț” după summitul de la Bruxelles din 19-20 octombrie, a mai spus Davis și a insistat că guvernul de la Londra dorește o „intensificare” a acestor negocieri.

În cele cinci runde de negocieri privind Brexit-ul deja desfășurate nu s-au înregistrat progrese majore, scrie Agerpres. Uniunea Europeană refuză să discute despre un viitor acord comercial sau despre o perioadă de tranziție înainte să fie stabilite condițiile separării Marii Britanii de UE.

Cei 27 de lideri ai statelor UE au amânat pentru summitul din luna decembrie decizia de a-l autoriza pe Michel Barnier să angajeze discuțiile privind această a doua fază, insistând din nou că mai întâi doresc progrese în cele trei dosare importante: drepturile cetățenilor europeni din Regatul Unit, „factura Brexit” și situația din Irlanda de Nord.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a respins ideea că tratativele s-ar afla într-un „blocaj”, el manifestându-și aprecierea pentru noua dinamică pe care premierul britanic Theresa May a dat-o acestor negocieri prin discursul pe care ea l-a susținut la Florența pe 22 septembrie.

May a menționat, printre altele, că Marea Britanie va continua să contribuie la bugetul Uniunii Europene până în anul 2020, când se încheie ciclul bugetar de șapte ani al UE, și că dorește o perioadă de tranziție de doi ani în procesul de ieșire din blocul comunitar.

Europol: Brexit-ul va crește infracționalitatea din Regatul Unit și ar putea afecta securitatea Europei

UE se pregătește pentru un Brexit fără o înțelegere cu Marea Britanie

Cum poate fi oprită imigrația după Brexit. Muncitorii români, vize pentru 2-3 ani, fără acces la beneficii

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version