Un parlamentar scoțian, fost membru al Partidului Laburist, actual în Partidul Respect (de extremă stângă) a postat un mesaj pe Twitter care arată exact gândirea unor politicieni britanici, adepți ai practicii „divide și cucerește”.
George Galloway a scris: ”Poate să-mi explice cineva de ce toată România – care a luptat contra noastră în Al Doilea Război Mondial – poate să se mute aici (n.r. Marea Britanie), dar cei din Caraibe, care stau aici de 60 de ani, sunt deportați? Ăsta e Brexitul? Serios?”
El s-a referit la cazul unui jamaican care riscă să fie deportat deși trăiește de 52 de ani în Marea Britanie.
Mesajul lui Galloway s-a viralizat, atrăgând reacții din cele mai diverse.
O româncă, Alexandra, stabilită în Marea Britanie în 2012, i-a oferit chiar și un răspuns exremistului britanic, tot pe Twitter.
„Domnule, sunt româncă, sunt aici din 2012, acum mă aflu la mijlocul studiilor pentru doctorat, și nu am nimic de-a face cu Al Doilea Război Mondial dat fiind că m-am născut în 1994. Mulți din prietenii mei studiază sau lucrează în România. Nu sunt de acord cu nedreptățile comise atât contra cetățenilor din Caraibe, cât și contra celor din UE. Dezbină și cucerește nu merge.”
Replica ei a primit 10.000 de like-uri și a fost distribuită de peste 2.000 de ori pe Twitter, scrie ProTv.
„Nu mă așteptam ca răspunsul meu să ajungă atât de popular. George trebuie să înțeleagă că este vorba despre sisteme diferite, cum și de ce funcționează așa. George trebuie să înțeleagă că au fost deportări nedrepte și ilegale atât pentru cetățeni UE cât și non-UE”, a mai comentat tânăra.
„Vă rugăm să ne spuneți de ce vă referiți exact la români pentru a avansa politică ieftină. Este această strategie, de a pune grupuri minoritare împotriva altor grupuri minoritare, compatibilă cu politica de stânga din Marea Britanie?”, a mai scris românca.
Protest inedit în Londra. Mai mulți parlamentari conservatori au aruncat pește în Tamisa.