Menu
in

Cameron încearcă să își convingă parlamentarii să nu voteze reintroducerea restricțiilor

Premierul David Cameron i-a chemat miercuri, 29 ianuarie, la reședința din 10 Downing Street, pe liderii conservatorilor răzvrătiți din Parlamentul Britanic, în încercarea de a-i convinge personal să nu susțină amendamentul la proiectul de lege al imigrației, care ar reintroduce controalele pentru români, se arată în The Spectator.



De asemenea, Cameron și echipa sa au întocmit o întreagă strategie pentru ca să nu aibă surprize joi, 30 ianuarie, în Camera Comunelor, la dezbaterea proiectului.

Cameron, acuzat că „tulbură apele”. Conservatorii nu sunt de acord că imigrația din România este la un nivel rezonabil

Astfel, potrivit The Spectator, parlamentarii conservatori sunt sfătuiți că este suficient să susțină amendamentele depuse de Stephen Phillips, care dau Ministerului de Interne posibilitatea să evalueze dacă imigrația din UE este excesivă, precum și să stabilească efectele care apar în urma aderării noilor state.

David Cameron: Nivelul imigrației din România și Bulgaria – rezonabil

Aceeași sursă arată că parlamentarilor conservatori li s-a cerut să nu vorbească prea mult în timpul dezbaterilor de joi, care vor dura numai patru ore, fiind posibil ca inițiatorul amendamentului pentru reintroducerea restricțiilor, Nigel Mills, sa opteze pentru discutarea acestuia într-o nouă ședință.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version