Justiția britanică a stabilit miercuri că Guvernul lui Boris Johnson a acționat în mod ilegal prin atribuirea unui contract legat de gestionarea pandemiei de COVID-19 unei societăți conduse de către prieteni ai lui Dominic Cummings, un fost consilier al premierului conservator.
În iunie 2020, agenția de studii de piață Public First, condusă de foști colegi ai lui Dominic Cummings și ministrului de stat Michael Gove, a obținut un contract în valoare de 560.000 de lire sterline care prevedea studierea și înțelegerea pandemiei de către public – fără să se organizeze vreo licitație în acest sens.
Activiști din cadrul Asociației Good Law Project au dat în judecată Guvernul Johnson și pe Dominic Cummings, apreciind că decizia de a face apel la această societate înseamnă favoritism, o acuzație pe care Guvernul a respins-o.
Însă judecătoarea Finola O’Farrell de la Înalta Curte din Londra arată miercuri, în hotărârea sa, că „decizia din 5 iunie 2020 de atribuire a contractului Public First este ilegală și reprezintă un favoritism aparent”.
Ea stabilește de asemenea că Dominic Cummings, care a plecat din guvern la sfârșitul lui 2020, era „deosebit de bine plasat, dată fiind expertiza și experiența sa, să-și facă o părere rapidă cu privire la cea mai în măsură societate care să răspundă unor nevoi urgente” cauzate de criza sanitară, care impunea un răspuns ”imediat”.
Această hotărâre intervine în contextul în care Boris Johnson este vizat în atacuri încrucișate cu privire la integritatea sa, privind o finanțare privată a renovării apartamentului său.
El este vizat, de asemenea, din cauza felului în care gestionează criza sanitară covid-19, care a ucis aproape 128.000 de oameni în Regatul Unit, și este acuzat de faptul că a acționat cu întârziere, iar apoi a irosit banii contribuabililor prin atribuirea unor contracte de furnituri – măști și alte echipamente de protecție.
Un purtător de cuvânt al Guvernului britanic și-a exprimat, cu toate acestea, bucuria cu privire la faptul că în hotărâre „se arată în mod clar că decizia atribuirii contractului nu a avut loc în baza unor legături personale”, ci din cauza unor „circumstanțe foarte complexe, în perioada de vârf a pandemiei”.
Directorul Good Law Project, Jo Maugham, denunță faptul că Guvernul britanic nu a acționat „pentru binele public”, ci „pentru binele prietenilor Partidului Conservator”.