in

Ce ne transmite europarlamentarul român Rebega, prieten cu Nigel Farage: „Solicitați cetățenia britanică”

Europarlamentarul Laurențiu Rebega, care face parte din grupul Europa Națiunilor și Libertății, alături de personaje extremiste precum Nigel Farage, Mateo Salvini sau Marine Le Pen, le spune românilor din Marea Britanie că cel mai bine ar fi să „solicite cetățenia acestui stat”, pentru a fi la adăpost de consecințele Brexit.

Rebega le-a transmis românilor din Regatul Unit că Brexit este rezultatul votului democrat al cetățenilor britanici, care trebuie respectat ca atare, iar negocierile dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit trebuie să asigure un tratament „corect și echitabil pentru ambele părți”.



Europarlamentarul român spune, într-o declarație comună cu britanica Janice Atkinson, aleasă pe listele UKIP, că „este dreptul inalienabil al oricărei națiuni de a aplica în mod suveran, pe teritoriul național, propria legislație, dacă aceasta respectă principiile democrației și drepturilor omului.

Rebega mai susține că cetățenii români din UK trebuie protejați dacă „respectă legile Regatului Unit”.

În declarație se mai arată că românii „care se află în Regatul Unit de mai mult timp și îndeplinesc criteriile necesare pot solicita cetățenia și trebuie să fie tratați corect”.

Mai mult, cei doi „independenți” punctează idei care contravin principiilor Uniunii Europene.

Ei le spun românilor care doresc să muncească în Marea Britanie, dar nu au o ofertă legală de loc de muncă să își amâne deplasarea până la „încadrarea în condiții legale”. Potrivit principiului libertății de circulație din Uniunea Europeană, nu este necesară nici un fel de „ofertă de muncă” pentru ca un cetățean UE să își caute o slujbă în oricare stat al uniunii.

Europarlamentar UKIP: Europenii fără loc de muncă în UK trebuie deportați

Profețiile lui Nigel Farage. Ce țară spune fostul lider UKIP că va părăsi Uniunea Europeană după Marea Britanie

Europarlamentarul UKIP bătut de un coleg a plecat din partid. Se zvonește că ar trece la conservatori

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

România ar putea găzdui o importantă agenție UE care va pleca din Marea Britanie după Brexit.

Gașca de la parastas sau cum să-ți faci selfie cu mortul