Cei trei români care apar în reportajul Sky News în care se vorbește despre traficul de arme din România către Europa de Vest au fost puși sub acuzare. Ei vor fi cercetați pentru comunicare de informații false, constituire de grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor si munițiilor.
De asemenea, DIICOT dorește formarea unei comisii rogatorii pentru anchetarea jurnaliștilor britanici care au realizat reportajul.
Persoana care a intermediat întâlnirea dintre echipa Sky News și presupușii traficanți de arme susține că totul a fost regizat. “Am fost contactat de o persoană care are contacte cu Sky Trust, dacă sunt de acord să filmeze un reportaj în România în ceea ce privește traficul de arme care are loc în Europa de Est”, a declarat Aurelian Mihai Szanto, presupusul intermediar dintre echipa Sky News și vânzătorii de arme.
El a susținut că a existat un scenariu al interviului cu „traficanții”.
Intermediarul Aurelian Mihai Szanto a spus că a fost păcălit de jurnaliștii britanici deoarece aceștia i-au spus că este vorba de un documentar și că la final se va face o mențiune despre faptul că reportajul este o ficțiune.
El a explicat că ziariștii britanici i-au spus că filmarea trebuie să se desfășoare într-un loc foarte retras, “ascuns de ochii lumii“, iar în documentar se va preciza că se află la granița cu Ucraina. Bărbatul a recunoscut că jurnaliștii britanici i-au cerut ca persoanele care apar în reportaj să fie cât mai “reale”, respectiv să fie mascate și să poarte haine militare.
Unul dintre cei acuzați a declarat, miercuri, 10 august, la ieșirea din sediul DIICOT, că totul a fost o “glumă proastă” și că procurorii nu au dispus măsuri preventive în cazul lui.
Chiar dacă DIICOT a arătat că presupusa tranzacție cu armament la care a participat reporterul Sky News Stuart Ramsay este o înscenare a ziariștilor britanici, postul de televiziune Sky News susține că reportajul despre traficul de arme în România este corect.
Pe de altă parte, Stuart Ramsay (foto) a scris, miercuri, pe Twitter, că informațiile despre traficanții de arme din România sunt reale și că instituțiile române sunt puse în dificultate: “Să se calmeze toată lumea! Povestea este adevărată. Nimeni nu a fost plătit. Nimeni nu a regizat. Armele erau reale. Au loc arestări. Guvernul este pus în dificultate. Faceți față realității!”.
O purtătoare de cuvânt a Sky News, citată de The Guardian, a afirmat: “Stuart Ramsay este unul din jurnaliștii noștri cei mai experimentați și tenaci, cu un istoric îndelungat de producere a unor relatări importante din lumea întreagă. El a prezentat un raport solid despre afacerile cu arme din România, iar Sky News susține fără rezerve reportajul”.