Menu
in

Coșmarul unui român din Marea Britanie care a vrut să investească în țară: „Presiuni, șpagă, orice ușă o deschizi cu plicul… Nu vă întoarceți!”

Un român care a lucrat în Marea Britanie s-a întors în țară, în Bucovina, pentru a pune la punct o afacere. Însă, nici nu a apucat să își înceapă activitate, că a început să fie „călcat” de autoritățile statului român.

Daniel Bodnar spune că se fac presiuni asupra lui din cauză că a avut curajul să reclame nereguli cu privire la tăierile ilegale de păduri din Bucovina. El a făcut un filmuleț pe care l-a încărcat pe pagina sa de Facebook unde explică la ce a fost supus de când s-a întors în România.

El spune că, la scurt timp după ce a adus mai multe utilaje din Marea Britanie „instituțiile de forță ale statului au început controalele, presiunile”.

„Aflându-mă la București, pentru a semnala foarte multe nereguli în Bucovina, referitor la tăierile ilegale de păduri, am fost sunat zilele trecute vecini speriați: «Daniel, te caută poliția, ITM-ul, te caută garda de mediu»”, spune Daniel.

Cel mai mare „investitor” este în criză. Românii din străinătate trimit mai puțini bani în țară

„Aceștia au fost trimiși cu un scop clar, pentru a face presiuni sau a-mi face rău. Eu mă aflam la guvern pentru a discuta problemele și abuzurile pe care le fac acești oameni”, mai explică românul care nu dorea decât să poate trăi și munci în țara sa.

„Vă rog, nu vă întoarceți momentan în țară pentru că țara nu este pregătită ca să vă primească”, le transmite Daniel românilor din diaspora.

„Presiuni, șpagă, orice ușă o deschizi cu plicul, cred că nu este momentul să vă irosiți resursele pe care le-ați strâns cu atât de multă trudă și atât de multă muncă. Nu este momentul, birocrația și corupția vă vor ucide visele”, mai spune el.

„Dacă nu faci pact cu mafioții, cu escrocii și cu infractorii din această zonă, din Bucovina, atunci ești înghițit de ei. Ori ești cu hoții, și faci pact cu ei, ori ești linșat”, a mai menționat bucovineanul în filmul postat pe Facebook.

„Rămâneți acolo unde sunteți și dacă veniți în țară nu vă cheltuiți banii în mod eronat”, i-a mai îndemnat el pe compatrioții plecați peste hotare.

Într-o altă postare de pe Facebook, Daniel Bodnar scrie:

„Asistăm neputincioși la mocirla în care se zbate România.
Ne-am săturat de politicieni hoți, hapsâni și tâlhari.
Cum relansați economia?
Pentru POPOR când aveți de gând să faceți ceva?
Pentru tineri și cei din mediul privat!?
Pentru pensionari și ce nevoiași !?
Pentru a dezvolta turismul ce aveți de gând să faceți!?
Nu mai «invitați» românii din Diaspora să vină acasă ca să își piardă toată agoniseala.”

Banca Mondială: Românii din diaspora au trimis acasă 7,2 miliarde de dolari anul trecut. Anul acesta sumele vor scădea drastic

Sursa video și foto: https://www.facebook.com/bdn.bdn.5

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version