in

David Cameron criticat de Suedia pentru piedicile puse liberei circulații în UE

Premierul Suediei, conservatorul Fredrik Reinfeldt, l-a criticat pe omologul său britanic, David Cameron, după discursul acestuia de la Universitatea Suffolk în care a anunțat măsuri dure împotriva migrației.



Reinfeldt  a subliniat că Guvernul de la Stockholm nu a constatat vreo imigraţie masivă a românilor şi bulgarilor, de la aderarea celor două țări, în 2007.

“Cred că este o situaţie nefericită”, a declarat Reinfeldt referindu-se la discursul lui Cameron. “Cred într-o Europă care trebuie să fie deschisă, în care să avem libertate de circulaţie şi în care trebuie să ne întrebăm mai degrabă cum se pot integra mai uşor străinii pe piaţa muncii”, a adăugat el.

Reinfeldt a dezvăluit că, prin deschiderea pieţei muncii cetăţenilor români şi bulgari, Suedia nu a constatat vreun aflux masiv de persoane care să încerce să beneficieze de indemnizaţii sociale. “Nu ne-am confruntat cu acest turism social şi ar fi înţelept să împărtăşim această idee şi altora”, a spus el.

David Cameron a rostit, luni seara, un discurs despre imigraţie. “Am crezut întotdeauna în beneficiile migrării, dar am crezut întotdeauna că imigraţia trebuie să fie totodată controlată în mod adecvat. Fără un control adecvat, încrederea comunităţii este subminată, resursele sunt afectate, iar beneficiile pe care imigraţia le poate aduce sunt pierdute sau uitate”, a declarat premierul britanic.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

BMW va construi maşini în România

The Sun: Românii vor aduce tuberculoza în Marea Britanie