Chiriile din marile orașe din Regatul Unit au scăzut cu până la 45% din cauză că milioane de britanici lucrează de acasă și nu mai trebuie să locuiască în apropierea birourilor.
Potrivit Daily Mail care citează un raport al agenției imobiliare Zoopla, săptămâna trecută chiriile medii din Londra erau mai mici cu 5,2% decât în urmă cu un an, în timp ce cele din Birmingham, Manchester și Edinburgh erau, de asemenea, în scădere.
Aproximativ unul din trei apartamente de închiriat în Manchester a înregistrat o reducere a chiriei, un apartament cu un dormitor listat la 925 de lire sterline pe lună la începutul lunii septembrie, fiind acum disponibil pentru 825 de lire sterline.
Unele dintre cele mai drastice reduceri sunt în Baker Street, Londra, unde un apartament a scăzut de la 4.312 lire sterline pe lună, în mai, la 2.600 lire sterline luna trecută.
Totodată, chiria unui apartament cu patru dormitoare în Bloomsbury a scăzut de la 3.476 lire sterline, în iunie, la £ 2.210, relatează Times.
Chris Norris, de la National Residential Landlords Association, a declarat: „Dacă ați închiriat întotdeauna un spațiu la preț mic pentru a fi aproape de serviciu, acum nu mai trebuie să vă aflați în birou, este o alegere rațională să obțineți mai mult spațiu ceva mai departe.”
Având în vedere situația, sunt la mare căutare casele mari cu grădini, din cartierele exterioare.
Zoopla spune că chiria medie în afara Londrei este de 744 de lire sterline pe lună – o creștere cu 1,7% față de anul trecut.
Datele de luna trecută arată că piața de închiriere din Londra a fost zguduită de criza coronavirusului, prețurile scăzând cu până la o treime pe parcursul anului.
Astfel, proprietățile din EC3, Aldgate, s-au dovedit a fi cele mai afectate, conform indicelui prețurilor furnizat de SpareRoom. Camerele erau cu 34% mai ieftine de închiriat, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, scăzând de la 1.244 lire sterline, la 824 de lire sterline.
În Maida Vale și Paddington, s-a înregistrat cea de-a doua cea mai mare scădere a prețului chiriei (20%), urmat de Westminster, Belgravia și Pimlico.
Reversul tendinței a fost observat la celălalt capăt al indicelui, în suburbiile Londrei înregistrându-se cea mai mare creștere a chiriei.
Thamesmead a înregistrat cea mai mare creștere a chiriilor, cu 10%, de la 559 lire sterline, la 613 lire sterline, urmat de Chingford, unde chiriile au crescut cu 7%, de la 569 lire sterline, la 610 lire sterline.