Europarlamentarul Sorin Moisă a redactat o scrisoare deschisă prin care îi cere prim-ministrului Canadei, Justin Trudeau, ridicarea vizelor pentru cetățenii români care vor să călătorească în acest stat.
”Domnule Prim Ministru Trudeau,
Vă scriu în calitate de Membru al Parlamentului European ales în România, în legătură cu o chestiune care aduce deja de multă vreme o doză de amărăciune atât în relațiile dintre Canada şi România, cât şi în cele dintre Uniunea Europeană şi Canada: vizele pentru românii care călătoresc în Canada. A venit vremea să confruntăm această problemă în mod direct. Vestea bună este că, în 2016, soluționarea acestei probleme ar trebui să nu creeze niciun fel de controverse.
Implicarea mea în relația cu Canada trece mult dincolo de această chestiune. Ca parlamentar european membru al Comisiei de Comerț Internaţional, sunt reprezentantul grupului meu politic (Socialiști şi Democrați – S&D) pentru acordul de liber schimb între Uniunea Europeană şi Canada (CETA). În această calitate, am lucrat cu Chrystia Freeland, excelentul dumneavoastră Ministru al Comerțului, cu Negociatorul Șef canadian, cu ambasadorii canadieni care s-au succedat [la Bruxelles] şi cu alți oficiali de rang înalt de la Ottawa sau Bruxelles. Toți aceștia pot depune mărturie că nu am condiționat niciodată munca mea în legătură cu CETA de chestiunea vizelor pentru români. Din contră, am insistat întotdeauna că trebuie să nu pierdem din vedere, nici unii nici alţii, perspectiva [strategică] de ansamblu. Cred cu adevărat că CETA este unul dintre proiectele de care lumea occidentală are nevoie pentru a-şi contura singură viitorul economic, o relație trans-Atlantică puternică fiind vitală în acest scop. În plan bilateral, nu pot să uit că prima ţară aliată care a ratificat aderarea României la NATO a fost chiar Canada, nici să ignor faptul că în aceste zile, de exemplu, exerciții militare comune cu trupe canadiene au loc în România. De asemenea, nu ar fi fost onest faţă de colegii mei alții decât cei români din grupul S&D din Parlament să folosesc rolul meu important în privința CETA ca pe o platformă ne-transparentă pentru promovarea altor interese. A nu fi creat această legătură [între CETA şi vize], pe de altă parte, nu m-a scutit de plata costului politic pentru a nu fi abordat o situație care pe bună dreptate este privită [în România] ca nedreaptă.
Ceea ce cred că munca mea în echipă cu oficialii dumneavoastră îmi acordă este creditul moral al cuiva care, apărând cu toată puterea interesul european, a arătat loialitate unei cauze comune de importanţă vitală, şi a fost empatic, deschis şi de ajutor pentru Canada şi cetățenii ei. Acest credit moral îmi dă dreptul să vă sugerez să vă aplecați personal pentru un moment asupra acestui reziduu jenant al istoriei.
România este supusă de către Canada unei evaluări administrative în legătură cu aproximativ 40 de criterii politice şi tehnice, printre care drepturile omului, stabilitatea politică, lupta împotriva corupției, gestionarea frontierelor. Rezultatele sale sunt bune sau foarte bune în majoritatea covârșitoare a acestor domenii. Dar ceea ce vreau să spun este că evaluarea în sine este o exagerare pentru un stat membru al Uniunii Europene, şi că mulți dintre acești indicatori pot să conducă la speculații la infinit despre ce înseamna realitate „obiectivă”, având în vedere că această realitate este măsurată în lumina unor standarde unilaterale şi deseori neclare. Pretențiile de obiectivitate pot fi cu ușurința contestate dacă aruncăm o privire peste Raportul privind Lupta Împotriva Corupției la nivel de UE, sau peste Indicele de Percepție a Corupției al Transparency International. Ambele arată că România are performanţe mai bune nu doar decât unele state membre noi ale UE, dar şi decât unele state mai vechi sau chiar fondatoare ale acesteia, în unele zone foarte importante incluse în evaluarea canadiană. Şi totuși, aceste state sunt de foarte multă vreme scutite de viză. Mai mult, nu încape comparație, dacă e să fim onești şi „obiectivi”, pe niciun indicator legat de corupție şi calitatea guvernării, între performanţa României şi cea a Mexicului, pentru care ați luat deja decizia politică a înlaturarii vizelor.
Probabil cel mai nedrept aspect al monitorizării canadiene este faptul că urmează, complet inutil, prejudecăți înradăcinate. De exemplu, lupta României împotriva corupției. Dincolo de orice raport sau indice, dacă priviți fără idei preconcepute, veți vedea că România s-a transformat într-un mod cu adevărat uimitor în acești ultimi ani, ceea ce din păcate nu e şi tendința regională. Puteţi de asemenea constata că România este una dintre puţinele ţări din Europa care nu a trimis partide populiste sau extremiste în Parlamentul European, şi că economia sa are una dintre cele mai mari rate de creștere din Europa.
Am observat în dezbaterea [pe acest subiect] din Canada multă confuzie între dreptul la libera circulație, dreptul la muncă, şi chestiuni legate de imigraţie, toate „frumos” amestecate cu dezbaterea despre ieșirea Marii Britanii din UE. De aceea, merită poate să reamintim canadienilor că românii circulă fără vize în Europa înca de la 1 ianuarie 2002, şi că pot merge în UE doar cu cartea de identitate de la 1 ianuarie 2007, când România s-a alăturat UE. Acest drept nu trebuie confundat cu dreptul la muncă: unele State Membre ale UE, inclusiv Marea Britanie, i-au exclus pe români de pe piaţa locală a muncii pentru şapte ani, până la 1 ianuarie 2014. În ianuarie 2014 câtiva politicieni britanici ne-au făcut pe toți să zâmbim așteptând fizic, la propriu, în aeroporturi un val de români care urma să nu sosească niciodată. Acesta este un exemplu clar despre cum dreptul de a circula este diferit de dreptul la muncă, şi că înlaturarea vizelor l-ar facilita doar pe cel dintâi, nu şi pe cel din urmă, care se supune unei logici legale şi economice diferite. Mai mult, ca o consecinţă a „problemei cehești” dintre 2009-2013, Canada şi-a adaptat legislația astfel încât să prevină abuzurile atât în privinţa cererilor de azil, cât şi în ceea ce priveşte trecerea frontierei. Anul trecut, de exemplu, oficialii de la frontiera canadiană au refuzat intrarea în Canada a nu mai puţin de 7.055 de străini din state scutite de viză. Acest număr relativ mare arată că incidente şi abuzuri pot într-adevăr să aibă loc, dar şi că statul canadian are la dispoziţie mijloacele pentru a le face faţă. În cazul românilor, de teama unor incidente izolate, pedepsiţi o intreagă naţiune din punctul de vedere al statutului, şi o majoritate covârșitoare a celor care ar călători în Canada, clar în mod legal. Acest lucru nu mi se pare just.
Acum haideţi să aruncăm o privire asupra chestiunii vizelor pentru români în contextul relaţiilor între UE şi Canada.
În primul rând, în timp ce eu nu am făcut niciodată o legătură directă între CETA şi vize, Summit-ul UE-Canada care a închis negocierea CETA în septembrie 2014 a făcut acest lucru cu mare claritate: „ne angajăm să asigurăm, cât de curând posibil, un regim de călătorie fără vize între ţările noastre pentru toţi cetăţenii canadieni şi europeni, astfel încât aceştia să poată beneficia întru totul de noile oportunităţi comerciale şi economice între Canada şi UE”. Dacă până şi guvernul anterior s-a angajat să susţină circulaţia fără vize pentru toţi cetăţenii europeni (şi a făcut-o de fapt de mai multe ori), ne putem aştepta ca Guvernul Trudeau să ia măsuri în această privinţă în mod firesc, rapid şi fără ca acest lucru să fie perceput ca un mare efort.
În al doilea rând, foarte probabil Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene va decide că CETA este un acord mixt. Aceasta înseamna că parlamentele tuturor Statelor Membre UE vor trebui să-şi dea votul pentru ca tratatul să poată intra în vigoare.
Dar cea mai sensibilă situaţie este următoarea: dacă până în aprilie anul acesta Canada (împreuna cu foarte puţine alte state) nu pune capăt situaţiei de „non-reciprocitate”, Comisia Europeană este obligată legal să emită ceea ce în jargonul UE se cheamă un „act delegat” care să impună vize cetăţenilor canadieni la intrarea în orice stat UE, pentru o perioadă de 12 luni. Regulamentul nu lasă Comisiei nicio marjă de manevră: „Comisia va adopta un act delegat…”. Am observat că există o oarecare confuzie în Canada în privinţa naturii unui act delegat: adevărul este că acesta nu are nevoie să fie votat în Consiliu şi Parlamentul European pentru a intra în vigoare: intră întotdeauna în vigoare dacă nu este respins de unul dintre cei doi co-legislatori, care trebuie să mobilizeze o majoritate calificată în cazul Consiliului şi o majoritate absolută în cel al Parlamentului European. Cu alte cuvinte, nu va fi nevoie de o majoritate pentru aprobarea actului, ci pentru a obiecta împotriva lui, dacă una dintre cele două instituţii va lua această iniţiativă. Această diferenţă este foarte semnificativă pentru motive pe care nu mai e nevoie să le detaliez. Dacă acest sistem de a aborda problema „non-reciprocităţii” în cazul vizelor prin escaladare este optim sau proporţional atunci când vorbim de parteneri strategici ai UE, mi-e greu să mă pronunţ, dar pentru moment aceasta este legea europeană, şi Comisia Europeană este un pilon al statului de drept par excellence. Este dificil de anticipat ce se va întampla, dar vă imaginaţi cât de delicat va fi tot acest proces…
De aceea, pentru a concluziona, înlaturarea vizelor pentru români (şi bulgari) în acest an ar fi un lucru just, nu ar supune Canada la niciun fel de riscuri, ar înlatura o parte din riscul politic real asupra adoptării CETA, şi ar ajuta atât UE cât şi Canada să evite un conflict legal şi politic jenant. Ar fi de asemenea un lucru firesc de făcut – în sfârşit – în privinţa unei ţări prietene şi aliate, şi o excelentă confirmare a noii perioade Trudeu marcată de viziune, echitate, decenţă şi deschidere.
Voi fi în Ottawa săptămâna viitoare într-o misiune oficială pe probleme comerciale şi mă voi folosi de ocazie pentru a discuta toate aceste lucruri cu Ministrul Imigraţiei. Sper să primesc veşti bune de la dumneavoastră sau de la Guvernul dumneavoastră în legătură cu această chestiune în curând.
Cu sinceritate,
Sorin Moisă”.
Sorin Moisă este de profesie economist, absolvent al Academiei de Studii Economice din București, Facultatea de Relații Economice Internaționale. De asemenea, a absolvit un program de Masterat în Relații Internaționale al Școlii Naționale de Știinte Politice și Administrative București, și este în curs de finalizare a lucrării de doctorat in Relații Internaționale, la Universitatea Oxford din Marea Britanie, cu o teză, începută în 2006, despre Uniunea Europeana ca actor politic transformator în contextul extinderii UE către fostele țări comuniste, relatează Realitatea.net.
