Europarlamentarul Sajjad Karim a fost propus de grupul conservatorilor europeni (ECR) pentru funcția de președinte al Parlamentului European. Acesta a trimis scrisori către deputații europeni cărora le-a solicitat sprijinul.
Europarlamentarul român Sorin Moisă i-a răspuns conservatorului britanic printr-o altă scrisoare, în care i-a reamintit de discriminarea românilor în UK și de faptul că partidul din care face parte candidatul ECR a făcut jocul UKIP. Moisă i-a spus lui Karim că nu îl va vota la președinția Parlamentului Eurpean și pentru că unii colegi de-ai săi, conservatori, au încercat să prelungească restricțiile de muncă pentru români.
Iată fragmente din traducerea scrisorii lui Moisă (originalul poate fi citit în limba engleză pe euractiv.com), precum și răspunsul lui Sajjad Karim.
«Draga Saj,
Îți mulțumesc pentru mesajul în care mă feliciți pentru alegerea mea în Parlamentul European și îmi ceri votul în încercarea de a deveni președinte al Parlamentului European. Spui că instituțiile europene și UE trebuie să “arate unitate”, să “demonstreze o viziune clară” și că “nu ne putem baza pe metode vechi care au dus cetățenii departe de proiectul european” (…)
Ai fost ales deputat în Parlamentul European ca și candidat al Partidului Conservator britanic, al cărui membru ești din 2007. Din păcate, în ultimii săi ani de guvernare, Partidul Conservator a ales, parafrazându-l pe Nigel Farage, să joace pe terenul UKIP. Acest lucru a inclus idei cum ar fi extinderea interdicției asupra lucrătorilor români și bulgari pe piața forței de muncă din Marea Britanie pînă 2018, invocată de zeci de parlamentari conservatori la sfârșitul anului trecut și reluată la începutul acestui an.
Sau căutarea continuă a unei căi de a bloca sau de a limita migrația din interiorul UE, prin intermediul unor cote sau praguri de avere.
Asta cu toate că există dovezi clare că imigrația a adus beneficii nete incontestabile în Marea Britanie sau în timp ce economonia britanică este deschisă, iar cetăţenii britanici se bucură de toate avantajele pieţei unice, în toate aspectele ei, inclusiv traiul, munca, pensionarea şi accesul la asistenţă socială în orice alt stat din UE.
Dar cel mai grav este că voi, conservatorii, chiar dacă nu ați contribuit în mod direct, atunci cu siguranță nu v-ați opus atmosferei jignitoare față de români din Marea Britanie, precum și față de bulgari, polonezi și alți cetățeni din UE. Stereotipurile, generalizările, manipulările și cifrele false au luat amploare, în timp ce, spre exemplu, 2.200 de medici români pregătiți pe banii acelor „români săraci”, reprezintă 0,08% din medici de NHS.
În loc să speculaţi îngrijorările oamenilor, puteaţi face apel la bunul simţ al cetăţenilor britanici arătându-le adevărul. Dar voi, ca partid, aţi ales să speculaţi temerile oamenilor şi să profitaţi de ele în scopuri electorale, fapt ce de altfel s-a dovedit a fi o strategie greşită, având în vedere victoria UKIP în alegerile europarlamentare. Mulţi dintre compatrioţii mei care locuiesc în UK şi sunt oameni oneşti şi muncitori simt că au devenit ţinta unei discriminări sociale injuste. Asta doare.
Conservatorii nu renunță: vor să reintroducă restricțiile pentru români
Am fost trimis în Parlamentul European mulţumită voturilor cetăţenilor români. Consider că partidul vostru nu i-a tratat corect, nici pe ei, nici pe bulgari sau pe polonezi. Votul meu în Parlamentul European, dacă mă întrebi, se va baza pe votul lor din alegeri: acesta este „angajamentul meu de durată pentru naţiunea pe care o reprezint“, deci iese din discuţie ca tu, un candidat conservator, să obţii votul meu.
Nu sunt sigur că aceste realităţi te vor face să te distanţezi de propriul „aparat de partid“ sau dacă tu consideri că retorica dureroasă anti-imigraţie de acasă creează premisele „unei unităţi“ sau ale unei „viziuni clare“.
Strict cu privire la tine, trebuie să spun că admir foarte mult munca ta ca deputat european, cu privire la drepturile omului, comerțul și reducerea birocrației și te respect enorm pentru că ai fost primul musulman britanic care ai devenit un deputat în Parlamentul European.
Aștept cu nerăbdare să lucrez cu tine pe orice problemă, dar nu te pot vota într-o funcție reprezentativă.
Conservatorii i-au înfierat pe români la întrunirea Comisiei pentru Politică Internă: „Vin să muncească pe nimic!”
În încheiere, sunt de acord cu tine că „a venit momentul”. A venit momentul să reinventăm politica de masă, a venit timpul să fie mai mult adevăr, mai multă empatie, mai degrabă decât specularea ieftină a anxietăţilor sociale pentru obţinerea scopurilor politice. Marea Britanie merită politicieni care sunt capabili să se bazeze pe atuurile poporului britanic în aceste timpuri grele, nu să speculeze şi să alimenteze fricile naţiunii.
Cu respect,
Sorin Moisa MEP»
Iată și răspunsul lui Sajjad Karim la scrisoarea deputatului Moisă:
«Sorin,
Atât în scrisoarea mea gătre grupul vostru, cât și într-un email trimis ulterior, am vorbit despre scrisoarea pe care am publicat-o în Financial Times, unde am criticat „isteria în masă” din jurul imigrației din România și Bulgaria în Marea Britanie.
Ați putea fi, de asemenea, interesat de acest articol din Huffington Post, scris de ambasadorul român în Marea Britanie, dr. Ion Jinga, cu privire la un eveniment din circumscripția mea, unde i-am spus: „Îmi cer scuze pentru ceea ce a spus UKIP despre români. A fost neplăcut atât pentru Marea Britanie, cât și pentru România. Așa ceva nu se face niciodată între prieteni, iar România este un vechi prieten al Marii Britanii.”
Partidul Conservator consideră că este important să se abordeze și reforma liberei circulații pentru toți membrii UE, nu doar pentru o parte dintre aceștia. Este motivul pentru care toate propunerile pe care partidul le-a făcut sunt universal valabile pentru toți cetățenii UE, și nu pentru cetățenii din anumite țări ale UE.
33 de parlamentari britanici susțin amendamentul cu privire la prelungirea restricțiilor pentru români până în 2018
Diferența foarte clară între UKIP și conservatorii este că, primii nu vor decât să dea vina pe alții și să arate cu degetul spre alte naționalități, în timp ce noi venim cu propuneri raționale pe termen lung, care se aplică pentru întreaga Uniune Europeană.
Eu însumi nu am fost nu doar reactiv, ci proactiv. Am făcut presiuni pentru un zbor direct între circumscripția mea și România, precum și lansarea proiectului România 2018 Gateway, care are drept scop construirea unor legături comerciale bilaterale între cele două țări.
Cu stimă,
SAJ»