Menu
in

Farage: „România nu are ce să caute în UE. Este incredibil ca UK să fie în uniune cu România”

Fostul lider al UKIP, extremistul Nigel Farage, a avut vineri, 10 februarie, o discuție aprinsă cu un ascultător care a intervenit în timpul show-ului său radiofonic (LBC show), în care politicianul britanic a susținut că România nu ar fi trebuit să fie primită în Uniunea Europeană.

Farage a spus că țara noastră „nu a încheiat tranziția” după regimul comunist și este o țara unde corupția este „endemică”, aprecieri în urma cărora respectivul ascultător l-a acuzat pe Farage de rasism, se arată într-un articol publicat de cotidianul Daily Express.

Farage a sugerat de asemenea că ieșirea Marii Britanii din UE survine într-un moment potrivit, întrucât el consideră „incredibil ” ca țara sa să fie într-o uniune politică cu România.

În acest context, el a vorbit și despre recenta ordonanță a guvernului român prin care s-a fixat pragul de 200.000 de lei pentru prejudiciul care atrage răspunderea penală în cazul abuzului în serviciu. „Ești un funcționar public, ai furat numai 35.000 de lire sterline, este OK domnule, vei primi doar o palmă peste încheietura mâinii”, a spus Farage, ironic.



„Sincer, niciodată nu ar fi trebuit să li se permită să se alăture (UE)”, a continuat el.

Nemulțumit de aceste aprecieri, un ascultător care s-a prezentat cu numele de „Tony” l-a acuzat pe Farage de rasism. „Cred că sunteți rasist și chiar mă simt ofensat de modul în care ați vorbit despre România și români”, a spus Tony.

El i-a atras atenția lui Farage că există corupție și în rândul politicienilor britanici, afirmație la care acesta a replicat afirmând că, spre deosebire de Marea Britanie, în România „corupția este absolut endemică în întreaga societate” și a invocat faptul că această situație ar fi susținută de fiecare „raport independent” care apare.

La puțin timp după ce fostul lider al formaţiunii britanice eurosceptice UKIP, Nigel Farage, a lansat atacuri la adresa României, un eurodeputat român i-a dat replica.

„Domnule Nigel Farage, România nu primeşte lecţii de democraţie de la vinovatul pentru Brexit! şi, cu atât mai puţin, lecţii de corectitudine de la un om cercetat de Parlamentul European pentru corupţie şi abuz în serviciu! Vorbesc despre ancheta în care sunteţi acuzat, alături de Paul Nuttall şi aproape jumătate dintre europarlamentarii din partidul dumneavoastră pentru deturnare de fonduri în valoare de cca 500.000 de lire sterline. Sunt uimit de curajul pe care îl puteţi avea, de a ieşi public cu astfel de atacuri, în condiţiile în care aveţi de dat nişte răspunsuri în faţa justiţiei”, a menţionat Victor Negrescu într-un comunicat remis duminică agenției Agerpres.

„Vă solicit ca, de acum încolo, înainte să ieşiţi public cu declaraţii defăimătoare la adresa românilor şi a României, să vă faceţi temele şi să vă informaţi corect, pentru că ceea ce aţi susţinut în timpul emisiunii radio LBC este cât se poate de fals, generalist şi populist. Nici nu e de mirare că ajungeţi să aveţi constant poziţii extremiste dacă, pentru dumneavoastră, adevărul depinde de cel care îl rosteşte. Nu pot accepta ca un om suspect de corupţie să pretindă că este mai bun decât un popor întreg. Prin tot ceea ce aţi spus despre români în ultimii ani, v-aţi comportat ca un inamic al ţării mele şi al compatrioţilor mei”, a mai spus Negrescu în documentul respectiv.

Șeful de campanie al UKIP îl desființează pe Farage: „Este agresiv și zgomotos. Se îndreaptă spre o monarhie absolută”

După ce a făcut Brexit, Nigel Farage şi-a anunţat demisia din fruntea UKIP!

Șeful de campanie al UKIP îl desființează pe Farage: „Este agresiv și zgomotos. Se îndreaptă spre o monarhie absolută”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version