Menu
in

Focarul de hepatită depistată prima dată la copii din Regatul Unit se extinde în Europa

Cazuri de hepatită infantilă de origine necunoscută, identificată pentru prima dată în Regatul Unit, au fost descoperite la copii din alte patru țări europene, a anunțat Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (ECDC), relatează AFP, potrivit Profit.ro.

„În urma cazurilor semnalate de hepatită acută de origine necunoscută de către Agenția de Securitate a Sănătății din Marea Britanie″, la începutul lunii aprilie, „au fost raportate cazuri suplimentare la copii în Danemarca, Irlanda, Țările de Jos și în Spania”, a indicat instituția europeană într-un comunicat de presă.

Nouă cazuri suspecte au fost identificate și la copii cu vârsta cuprinsă între 1 și 6 ani în Alabama, Statele Unite, potrivit ECDC.

„Investigațiile continuă în toate țările care raportează cazuri. În prezent, cauza exactă a hepatitei rămâne necunoscută″, notează ECDC, dar anchetatorii britanici „consideră că o cauză infecțioasă este cea mai probabilă având în vedere caracteristicile clinice și epidemiologice ale cazurilor”, arată Știrile Pro TV.

Alertă sanitară în Marea Britanie: focar GRAV de hepatită acută la copii, de origine NECUNOSCUTĂ

Vineri, 15 aprilie, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat că se așteaptă la noi cazuri în zilele următoare și a raportat deja cel puțin cinci în Irlanda și trei în Spania.

ECDC nu a furnizat detalii privind numărul de cazuri pe fiecare țară în parte.

De asemenea, nu au fost raportate decese, dar unele cazuri din Marea Britanie au necesitat transplant de ficat.

„Investigațiile de laborator ale cazurilor au exclus hepatitele virale de tip A, B, C, D și E în toate cazurile″, potrivit ECDC.

Regatul Unit a raportat inițial, la 5 aprilie, la OMS, 10 cazuri de hepatită severă în Scoția, înainte de a raporta un total de 74 de cazuri, trei zile mai târziu, potrivit OMS.

Dintre cazurile din Marea Britanie, „multe au prezentat semne de icter″, iar „unele au raportat simptome gastrointestinale, inclusiv dureri abdominale, diaree și vărsături în săptămânile precedente″, potrivit ECDC.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 2.5]
Exit mobile version