Menu
in

Franța blindează granițele cu UK, în așteptarea Brexit. Sute de noi polițiști sunt mobilizați la graniță



Franța își suplimentează efectivele poliției de frontieră cu 700 de ofițeri pentru eventualitatea încheierii negocierilor cu Londra, în absența unui acord cu Uniunea Europeană, a anunțat ministrul francez al bugetului, Gerald Darmanin, potrivit Reuters.

Jumătate dintre noii ofițeri de poliție de frontieră vor fi angajați până la finalul acestui an, a menționat Darmanin.

„Categoric, trebuie să fim pregătiți și pentru ce este mai rău, adică pentru cazul în care în martie să nu existe o relație juridică cu Marea Britanie”, a declarat oficialul francez pentru postul de radio France Bleu Nord.

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord urmează să părăsească Uniunea Europeană la finalul lui martie 2019, dar până în prezent nu există un acord cu Bruxellesul privind viitoarele relații.

De asemenea, Gerald Darmanin a precizat că autoritățile franceze intenționează să construiască o nouă clădire pentru controlul vamal în portul Calais, din nord-vestul Franței și să monteze noi echipamente de scanare a trenurilor care trec prin tunelul de sub Canalul Mânecii.

„Plecarea prietenilor noștri britanici din piața comună va avea consecințe negative”, a spus Darmanin.

Mai mulți oficiali europeni susțin că un acord cu Londra încheiat în decembrie acest an sau chiar în luna ianuarie 2019 ar lăsa suficient timp pentru a fi ratificat de parlamentele britanic și din statele UE.

Scenariul cel mai improbabil, dar pe care unii diplomați europeni îl iau în calcul, este ca Marea Britanie să solicite prelungirea tratativelor cu UE după 29 martie 2019, data ieșirii efective a țării din UE. Eventuala prelungire a negocierilor ar trebui convenită în unanimitate de celelalte 27 de state membre ale UE.

Ce înseamnă Brexit dur? Se vorbește despre penurie de alimente, avioane la sol și risc crescut de accident nuclear

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version