in

Guvernul Cioloș îți dă bani dacă te întorci acasă. 12.500 de lei „prima de instalare” pentru românii din Diaspora

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care cuprinde o serie de măsuri pentru combaterea șomajului și stimularea ocupării locurilor de muncă de către categoriile vulnerabile. Una dintre măsuri este ”prima de instalare”, valabilă și pentru românii din Diaspora care vor să revină și să lucreze în țară.

“Am aprobat azi în guvern un pachet de măsuri care vine în sprijinul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatorilor, dar și românilor din străinătate care vor să lucreze în țară. Sunt stimulente și măsuri corelate care vor duce la crearea de locuri de muncă și vin cu un sprijin concret pentru categoriile vulnerabile. De exemplu, propunem un sprijin financiar consistent pentru cei care angajează șomeri, dar și pentru șomerii care își găsesc loc de muncă departe de casă. În plus, programele de ocupare vor ținti și grupuri vulnerabile — identificate deja prin Pachetul Anti-sărăcie — precum tinerii care nu au loc de muncă și nici nu urmează vreo formă de învățământ sau de formare profesională. Toate acestea, într-un cadru care îmbină, pentru prima dată, fondurile europene și fondurile din bugetul țării, direcționate coerent pentru a avea un impact real în piață și în viața oamenilor”, a scris și premierul Cioloș pe Facebook.

“În mod direct, în cadrul ordonanței, din punct de vedere tehnic, introducem o primă de activare de 500 de lei pentru orice șomer de lungă durată indemnizat cu VMG (venitul minim garantat — n.r.) care își semnează un contract de muncă”, a precizat și ministrul Dragoș Pâslaru, adăugând că, pentru a beneficia de acești bani, persoana respectivă trebuie să rămână angajată minimum 3 luni la același angajator.



Pîslaru a mai anunțat că în cadrul ordonanței adoptate de Guvern să regăsește și un așa-numit pachet de mobilitate, care presupune acordarea de sprijin de la stat atât pentru navetă, cât și pentru relocare dintr-o zonă în alta a țării.

“Introducem în premieră și redefinim conceptul de sprijin pentru navetă. Discutăm de o primă de încadrare care permite ca orice om din această țară care dorește să se angajeze, fiind în șomaj, la mai mult de 15 km de domiciliu său să beneficieze de o subvenție de 0,5 lei pe kilometru, plafonată la 55 de lei pe zi, care să îi permită să se ducă și să lucreze la distanță față de domiciliu”, a explicat Dragoș Pîslaru.

El a arătat că, în cazul în care un investitor dorește să deschidă o afacere într-o zonă defavorizată, dar nu găsește forță de muncă specializată, poate angaja șomeri, care vor primi de la stat o primă de instalare de 12.500 de lei în două tranșe: 50% în momentul semnării contractului și cealaltă jumătate după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare.

“O schimbare radicală este că încurajăm deplasarea familiilor. Dacă persoana care își găsește un loc de muncă mai departe de 50 de km de domiciliul actual își ia un membru actual al familiei — soț, soție, copii — va beneficia în plus de o subvenție de 3.000 de lei”, a adăugat ministrul Muncii.

Potrivit acestuia, vor acordate subvenții și pentru angajator, urmând a fi ridicate plafoanele existente la un nivel nou, de 900 de lei, și lărgită baza de aplicare.

“Le dăm angajatorilor subvenții de 900 de lei pe lună timp de 12 luni sau, după caz, de 18 luni, în cazul persoanelor cu handicap și care reprezintă o compensație destul de semnificativă din salariile pe care persoanele care sunt mai puțin calificate le obțin în acest moment”, a afirmat ministrul Muncii.

Prima de instalare este valabilă și pentru românii din Diaspora care vor să revină și să lucreze în țară.

Oricine din Diaspora va veni în țară, venind de oriunde se află în acest moment, și își va căuta prin această ofertă pe care o avem pe mobilitate va putea beneficia de cei 12.500 de lei“, a spus Pîslaru.

 

El a precizat că măsurile prevăzute prin ordonanța de urgență adoptată miercuri de Guvern vor fi implementate de la 1 decembrie 2016.

Raport ONU: România, cea mai mare diaspora din UE şi prima după Siria în topul migrației

Muncești în străinătate și vrei pensie comunitară? Iată de ce acte ai nevoie

Secretar de stat în Guvernul Cioloș, aprecieri urechiste: „Românii din UK nu trimit acasă sume deosebite”

Veniţi în ţară, vă dăm 50.000 de euro: din nou praf în ochii românilor din diaspora

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Reţetă rapidă: Rulouri cu pizza

Concert anulat! Ștefan Bănică jr.: „Îmi pare rău că ne-am asociat imaginea cu Daniela Vițelaru”